Cel mai mare criminal în serie al Germaniei post-naziste și-a aflat pedeapsa. Niels Högel ar fi ucis peste 200 de oameni
-
11 Septembrie 2020 16:02
La un an după anunțarea verdictului, justiția germană a confirmat vineri condamnarea la închisoare pe viață pentru uciderea a 85 de pacienți a fostului infirmier Niels Högel , care a făcut recurs în casație invocând "erori de procedură". Niels Högel este considerat cel mai prolific criminal din Germania post-nazistă, scrie Agerpres, preluat de Digi24.ro.
Curtea Federală de Casație a anunțat că nu a identificat nicio eroare de procedură și prin urmare a respins recursul fostului infirmier de 43 de ani, se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.
"Decizia este astfel executorie", se mai menționează în comunicat.
Apelul uneia dintre părțile civile, care contesta respingerea pronunțată de Tribunalul din Oldenbourg în 15 cazuri de deces, în lipsă de probe suficiente, a fost de asemenea respins.
Fostul infirmier a fost condamnat la închisoare pe viață, aproape fără posibilitate de eliberare, prevăzută în mod normal de legislație, nici măcar după 15 ani de detenție.
El a mai fost condamnat anterior pentru șase crime, ceea ce ridică bilanțul său oficial la 91 de victime.
Conform procurorilor, motivul său era de a-și face o imagine de erou, resuscitând pacienți cărora le provoca stop cardiac. Însă tentativele sale de resuscitare erau în general lipsite de succes.
Între 2000 și 2005, el a comis crime mai întâi în spitalul din Oldenbourg, un oraș din nord-vestul Germaniei, apoi în cel din micul oraș vecin Delmenhorst.
Victimele, cu vârste între 34 și 96 de ani, au fost alese arbitrar. Bolnav de un narcisism sever, dar considerat responsabil pentru actele sale, el încerca să obțină recunoștința colegilor și a superiorilor.
Fără îndoială că amploarea reală a crimelor sale nu va fi cunoscută, pentru că multe dintre presupusele sale victime au fost incinerate. Poliția suspectează că Niels Hogel a ucis peste 200 de pacienți.
Sursa:Digi24.ro