Cel de-al 41-lea președinte al SUA, George H. W. Bush, a murit la vârsta de 94 de ani
-
01 Decembrie 2018 09:02
Fostul președinte american George H. W. Bush a murit la vârsta de 94 de ani, a anunțat, vineri seara târziu (potrivit orei locale), fiul său, de asemenea ex-președinte, George W. Bush, transmit AFP și EFE.
"'Jeb, Neil, Marvin, Doro și cu mine anunțăm cu tristețe că, după 94 de ani extraordinari, iubitul nostru tată a murit", a declarat George W. Bush, într-un comunicat publicat pe Twitter de un purtător de cuvânt al familiei.
"George H. W. Bush a fost un om de o mare noblețe și cel mai bun tată pe care un fiu sau o fiică și l-ar putea dori", continuă sursa citată.
George Herbert Walker Bush a fost cel de-al 41-lea președinte al SUA.
Mandatul său ca președinte al SUA, din 20 ianuarie 1989 până în 20 ianuarie 1993, a fost definit de politica externă. În timpul său, a căzut zidul Berlinului în noiembrie 1989, Statele Unite au invadat Panama în decembrie 1989, înlăturându-l de la putere pe generalul Manuel Noriega, iar în 1990 a izbucnit primul război din Golful Persic, odată cu invazia Kuweitului de către Irak, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat.
După cum relata agenția EFE, pe 12 iunie anul acesta, el a devenit, la împlinirea vârstei de 94 de ani, cel mai longeviv fost lider american.
În ultimii ani, George H. W. Bush a fost spitalizat de mai multe ori din diferite cauze medicale. Totodată, în aprilie, el a suferit o grea lovitură odată cu pierderea soției, fosta primă doamnă Barbara Bush, cu care a fost căsătorit timp de 73 de ani.
Povestea familiei Bush este una dintre cele mai relevante din politica americană, ambii fii ai lui George H.W. Bush și Barbara deținând un rol important: George W.Bush a fost președinte al SUA între 2001 și 2009, iar Jeb Bush a fost guvernator al Floridei (1999-2007) și candidat la nominalizarea în campania prezidențială din 2016.
Sursa: Agerpres