Cei mai cunoscuți colindători din Vestul României, primiți de Familia Regală de peste 100 de ani, cor ține un minut de reculegere la Săvârșin

  • 24 Decembrie 2017 13:19
Cei mai cunoscuți colindători din Vestul României, primiți de Familia Regală de peste 100 de ani, cor ține un minut de reculegere la Săvârșin

Dubașii din Săvârșin, județul Arad, sunt cei mai cunoscuți colindători din vestul țării. Ei sunt primiți de Familia Regală la castelul din localitate de peste o sută de ani, în Ajunul Crăciunului, iar duminică vor ține un moment de reculegere pentru Regele Mihai, transmite corespondentul Mediafax.

Umblatul cu duba, mici tobe realizate de săteni, încă se practică de feciori în câteva sate din județul Arad, printre care și Săvârșin, unde se află una dintre reședințele preferate ale Familiei Regale. De peste o sută de ani, dubașii din Săvârșin colindă Familia Regală a României în Ajunul Crăciunului.

“Dubașii de la Săvârșin sunt atât de cunoscuți și pentru faptul că Regele Mihai i-a îndrăgit foarte mult și atât timp cât starea de sănătate i-a permis deplasarea în țară, nu a lipsit de la niciun Crăciun la Săvârșin și de fiecare dată i-a primit pe dubași cu mare bucurie”, a declarat, corespondentului Mediafax, primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.

Trupa de dubași din Săvârșin numără 30 de tineri, obligatoriu necăsătoriți, care sunt conduși de cel mai “demn” fecior din sat. În seara de Ajun, după popasul făcut la biserică, unde colindătorii primesc binecuvântarea preotului, iar apoi la Castelul Regal din Săvârșin, ceata de dubași colindă pe ulițele satului îmbrăcați în straie populare de iarnă, cu căciuli frumos împodobite.

În fiecare an, dubașii din Săvârșin îi colindă pe săteni timp de două zile, de Crăciun, începând cu seara de Ajun, după care este organizat un bal la căminul cultural din comună, unde participă tineri din toate satele.

“Un tânăr care se căsătorește nu mai are dreptul să participe. Iar cel care organizează dubașii într-un an, până predă el la următorul, nu are nimeni dreptul să organizeze o altă ceată de colindători. El poate da locul cuiva care consideră că merită, care e demn de a fi dubaș: trebuie să aibă un anumit comportament, să știe colindele, să joace cu dubii, să poarte costumul popular corespunzător, sunt mai multe criterii. Jocul cu dubii este un joc specific, unde joacă doar feciorii, cu excepția serii de bal, unde ei deschid seara, apoi joacă și cu fetele și pornește balul respectiv”, a explicat Ioan Vodicean.

Dubașii din Săvârșin pornesc pe ulițele satului pentru a vesti Nașterea lui Iisus doar îmbrăcați în costume populare specifice zonei, cu șubă, cioareci – pantaloni țărănești, cizme și căciulă împănată. În casele unde sunt primiți, dubașii din Săvârșin colindă și joacă, fiind serviți de săteni cu țuică sau vin fiert, colaci, cârnați și bani. Iar dubașii știu să colinde zeci de cântece.

“Dubașii știu colinde specifice, religioase și laice. Cele laice sunt pentru îndeletnicirile gospodăriei care este colindată. De exemplu, este colinda zidarului, colinda fierarului, vânătorului, fetei de măritat, văduvei, soldatului. Dubașii cântă în funcție de preferințe și de specificul familiei pe care o colindă. Dacă știu că în casă este fată de măritat, atunci feciorii cântă pentru fată de măritat, sau există copil mic, și pentru asta există cântece specifice”, a povestit primarul comunei Săvârșin.

Ioan Vodicean a spus că obiceiul mersului cu colinda de către dubași este unul foarte vechi, motiv pentru care reprezentanții Primăriei încearcă să-l păstreze. În acest sens, la serbările școlare, copiii trebuie obligatoriu să știe o colindă pentru seara de Ajun. De asemenea, în luna decembrie, la Săvârșin a fost organizată a cincea ediție a evenimentului “Alaiul dubașilor”, la care au participat șapte cete de colindători din județele Arad, Hunedoara și Timiș.

“Am avut un juriu format din oameni de specialitate, etnografi, iar cele șapte trupe și-au prezentat jocurile. La final, a fost decernat marele premiu, precum și premii pentru cea mai bună echipă, cel mai interesant joc de dubii sau pentru ritmul de bătaie pe dubă. Atât cât ne stă în putere, n-o să lăsăm să moară acest obicei”, a mai precizat Ioan Vodicean.

Și în acest an, dubașii din Săvârșin au fost invitați la Castelul Regal, de Crăciun, aceștia fiind singurii colindători pe care Familia Regală îi va primi în această perioadă de doliu.

Dubașii nu vor colinda, ci merg pentru a ține un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I.

„Cu mare părere de rău, fiind în perioada de mare doliu, Familia Regală nu va putea primi, ca în anii precedenți, colindătorii la Castelul Regal Săvârșin. Singura excepție vor fi Dubașii din Săvârșin, care vor fi așteptați, ca în fiecare an, la ora 12,00, în ziua de Ajun, în piața cu fântână din incinta Satului Regal. Dubașii nu vor cânta urările strămoșești, ci vor păstra un moment de reculegere în memoria Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I, în prezența Familiei Regale”, a anunțat Familia Regală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău