Cei doi ofițeri SIS, ținuți captivi în Federația Rusă, au revenit în Republica Moldova (Video)

  • 29 Aprilie 12:30
Cei doi ofițeri SIS, ținuți captivi în Federația Rusă, au revenit în Republica Moldova (Video)

Cei doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate, care au fost ținuți captivi în Federația Rusă, au revenit în siguranță în Republica Moldova, în urma unei operațiuni internaționale de schimb coordonate de instituție.

Potrivit SIS, ofițerii au fost însoțiți la revenire de directorul instituției, Alexandru Musteața, precum și de echipa implicată în planificarea și executarea operațiunii. În prezent, aceștia sunt supuși procedurilor standard de evaluare și monitorizare medicală, beneficiind de suport instituțional pentru recuperare și reintegrare.

Operațiunea a implicat un schimb de persoane: cei doi ofițeri moldoveni au fost eliberați în schimbul cetățenei ruse Nina Popova, acuzată că a acționat împotriva statului Republica Moldova, și al lui Alexandru Bălan, cercetat pentru trădare de patrie în interesul serviciului de securitate din Belarus.

SIS a mulțumit instituțiilor naționale implicate în operațiune, precum și serviciilor partenere din România, Polonia și Statele Unite ale Americii pentru sprijinul acordat „în spiritul parteneriatelor consolidate și al angajamentelor comune”.

„În acord cu declarațiile Președintei Republicii Moldova, care a subliniat importanța protejării cetățenilor și a cooperării externe eficiente, SIS confirmă că cei doi ofițeri de informații au revenit în siguranță pe teritoriul național. Aceștia au fost însoțiți de către Alexandru Musteața, directorul SIS, precum și de ofițerii de informații, implicați direct în planificarea și executarea operațiunii.
În prezent, colegii noștri sunt supuși procedurilor standard de evaluare și monitorizare medicală, beneficiind de întregul suport instituțional, precum și de asistența și grija necesare pentru recuperare și reintegrare deplină.
Serviciul exprimă aprecierea sa față de instituțiile naționale care au contribuit la desfășurarea cu succes a acestei operațiuni, prin coordonare eficientă și profesionalism. Totodată, adresăm mulțumiri serviciilor partenere din România, Polonia și Statele Unite ale Americii pentru cooperarea strânsă și sprijinul consistent acordat pe parcursul întregului proces, în spiritul parteneriatelor consolidate și al angajamentelor comune”, anunță SIS.

Reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate subliniază că instituția desfășoară constant măsuri operative și analitice pentru identificarea și contracararea actelor de trădare, în cooperare cu autoritățile naționale și partenerii externi.

„Orice manifestare de acest tip este tratată cu maximă fermitate”, menționează instituția.

Totodată, SIS evidențiază că, în ultimii patru ani, a fost implementat un proces amplu de reformă instituțională, care a inclus revizuirea metodologiilor operative și consolidarea mecanismelor de protecție a sistemului național de informații, cu accent pe dezvoltarea resurselor umane și protejarea personalului.

Președinta Maia Sandu a anunțat marți că doi angajați ai SIS au fost eliberați într-un schimb internațional „5 la 5”, desfășurat la frontiera Belarus–Polonia, după mai multe luni de negocieri. În schimbul acestora, autoritățile moldovene au cedat două persoane, inclusiv un cetățean al Federației Ruse și pe Alexandru Bălan, acuzat de trădare de țară în interesul serviciilor din Belarus.

Șefa statului a mulțumit președintelui SUA, Donald Trump, precum și partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat în realizarea operațiunii.

Operațiunea de eliberare a implicat cooperarea mai multor state și instituții, inclusiv structuri de intelligence și canale diplomatice. Autoritățile de la Chișinău au precizat că unele detalii nu au fost făcute publice anterior pentru a nu compromite desfășurarea acțiunii și siguranța persoanelor implicate.

Citește și: Expertul Watchdog, Andrei Curăraru: „Schimbul prin care doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate au fost eliberați din captivitatea rusă reprezintă un câștig pentru Republica Moldova”

Citește și: Ambasada SUA la București salută eliberarea a trei cetățeni polonezi și a doi cetățeni moldoveni din detenție în Belarus și Rusia. „România a avut un rol semnificativ”

Citește și: Grațiat și lipsit de cetățenia Republicii Moldova. Cum a ajuns Alexandru Balan în Federația Rusă

Citește și: Doi angajați ai SIS, ținuți prizonieri în Rusia, au fost eliberați cu sprijinul SUA, Poloniei și României. Alexandru Balan a fost grațiat și predat Belarusului

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
23,85
Cer fragmentat
Umiditate:62 %
Vint:3,06 m/s
Fri
21
Sat
21
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău