Cehia | Ministrul sănătății demisionează, al patrulea în opt luni, și va fi înlocuit de un predecesor

  • 25 Mai 2021 18:41
Cehia | Ministrul sănătății demisionează, al patrulea în opt luni, și va fi înlocuit de un predecesor

Ministrul ceh al sănătății, Petr Arenberger, a demisionat marți, după mai puțin de două luni de mandat, după ce a intrat în vizorul presei din cauza proprietăților sale imobiliare și a altor afaceri, transmite Reuters, notând este vorba despre al patrulea deținător al acestui portofoliu care pleacă din funcție în ultimele opt luni.

Locul lui Arenberger va fi luat de Adam Vojtech, demis în septembrie, când situația epidemiei de COVID-19 s-a deteriorat puternic după o vară de relaxare a restricțiilor.

Cu doar câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din octombrie, opoziția acuză politica de personal haotică a premierului Andrej Babis, comparând-o cu celebru Orologiu astronomic medieval din Piața Orașului Vechi din Praga, din care își fac apariția diferite figurine rotative la fiecare oră.

Vojtech a fost înlocuit anul trecut de un epidemiolog și colonel de armată în rezervă, care a demisionat după ce a fost surprins într-un restaurant, încălcând restricțiile antiepidemice.

Un alt ministru a fost forțat să plece din funcție în urma unor dezacorduri cu Babis și la presiunea președintelui Milos Zeman, care ceruse fără succes guvernului să achiziționeze vaccinul rusesc Sputnik V.

Petr Arenberger a fost directorul unui spital din Praga înainte de intrarea în echipa guvernamentală la 7 aprilie, când Cehia ieșea din cel mai grav val de până acum al epidemiei de COVID-19.

Luni, numărul de cazuri noi de infectare a fost de 695, față de vârful de circa 17.000 atins în ianuarie și martie.

Ritmul de vaccinare a ajuns la peste 80.000 pe zi, iar magazinele și terasele restaurantelor s-au redeschis.

Demisia lui Arenberger s-a produs la presiunea presei care a scris despre numărul de proprietăți imobiliare deținute de el, dintre care una închiriată spitalului pe care îl conducea.

Ministrul a intrat în atenție și pentru testele efectuate la clinica sa privată și pentru vânzarea unui apartament din centrul Pragăi.

Arenberger a negat că ar fi comis nereguli, iar marți a susținut că, probabil, o declarație de avere completată incorect a declanșat speculații.

Cehia are al doilea cel mai negru bilanț de decese asociate COVID-19 raportat la numărul populației, conform site-ului Our World in Data. Până marți, în această țară au fost confirmate 30.041 de decese în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău