Cehia anchetează penal foști lideri comuniști pentru evenimente petrecute între 1976 și 1989

  • 27 Noiembrie 2019 09:45
Cehia anchetează penal foști lideri comuniști pentru evenimente petrecute între 1976 și 1989

Departamentul Poliției din Cehia responsabil de investigarea crimelor comise de regimul comunist a declanșat urmărirea penală a fostului secretar general al Partidului Comunist al Republicii Cehe Miloš Jakeš, a ex-premierului Lubomír Štrougal și a fostului ministru de interne Vratislav Vajnar - transmite Česká televize, precizând că cei trei foști lideri comuniști sunt acuzați de abuz de putere în legătură cu evenimente petrecute între 1976 și 1989.

Procurorul Tomasz Jarolimek a explicat că urmărirea penală a celor trei este fundamentată de materiale de arhivă descoperite recent. Česká televize menționează că toți cei trei foști oficiali comuniști sunt în libertate și au între 89 și 97 de ani. În cazul în care vor fi găsiți vinovați, Miloš Jakeš, Lubomír Štrougal și Vratislav Vajnar riscă între doi și zece ani de închisoare. Experții criminalistici din Cehia susțin că, din cauza inacțiunii celor trei foști oficiali, din martie 1976 până la sfârșitul anului 1989, nouă persoane care au încercat să treacă frontiera cehoslovacă au fost împușcate și cel puțin șapte au fost rănite.

Poliția cehă a ales drept punct de pornire în această anchetă anul 1976, deoarece atunci a intrat în vigoare Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care prevede că "orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv propria țară". "Cei trei (Miloš Jakeš, Lubomír Štrougal și Vratislav Vajnar , n.red) știau că polițiștii de frontieră utilizează arme de foc împotriva persoanelor care încearcă să treacă ilegal frontiera de stat pentru a părăsi Republica Socialistă Cehoslovacă. În pofida acestui fapt, aceștia nu au luat nicio măsură din pozițiile lor de lideri ai Republicii Socialiste Cehoslovace pentru a preveni utilizarea armelor de foc" - a explicat Jan Lelek, șeful Parchetului din Praga.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău