Cehia: va fi creat un registru cu persoanele ce ar putea fi încorporate la nevoie

  • 09 Aprilie 2015 17:35
Cehia: va fi creat un registru cu persoanele ce ar putea fi încorporate la nevoie

Guvernul ceh intenționează să creeze un registru cu cetățenii care ar putea fi încorporați în armată, informează Agerpres.

Această decizie a fost luată ca urmare a îngrijorărilor determinate de insecuritatea din Ucraina și de amenințarea grupării jihadiste Statul Islamic, a anunțat joi, 8 aprilie, premierul Bohuslav Sobotka, citat de agenția Reuters.

El a precizat că acest lucru nu înseamnă reintroducerea serviciului militar obligatoriu, ci este doar o măsură de precauție. 'Dacă se va întâmpla ca țara să fie în pericol la un moment dat, atunci ar putea fi prea târziu să facem acest pas', a explicat șeful executivului de la Praga în urma ședinței de guvern la care s-a aprobat un proiect de act normativ pentru crearea respectivului registru.

Conform legii, care va fi supusă votului Parlamentului și ar urma să intre în vigoare în anul 2017, bărbații și femeile vor trebui să efectueze o vizită medicală odată ce au împlinit vârsta de 18 ani, astfel încât armata să știe pe cine s-ar putea baza la nevoie. Se estimează că în fiecare an circa 100.000 de persoane ar urma să fie convocate la această vizită medicală.

Decizia guvernului de la Praga survine în contextul îngrijorărilor mai multor state est-europene că acțiunile destabilizatoare ale Rusiei împotriva Ucrainei ar putea fi doar începutul unor posibile ambiții ale Moscovei de a-și restabili influența în zonă. În același timp, Europa în ansamblu este preocupată de numărul tot mai mare al tinerilor de confesiune musulmană care pleacă în Siria și Irak pentru a deveni combatanți ai grupării Statul Islamic și apoi revin radicalizați în Europa cu intenția de a comite acțiuni teroriste.

După declanșarea conflictului ucrainean, Polonia a accelerat un amplu program de modernizare a armatei, inițiativă pentru care va aloca zeci de miliarde de euro în anii următori. La rândul ei, Lituania a anunțat o posibilă reintroducere a serviciului militar obligatoriu și examinează variante de sporire a bugetului apărării.

Într-un gest de solidaritate cu aliații din NATO, un convoi militar american a traversat Republica Cehă săptămâna trecută, îndreptându-se către baza din Germania după încheierea unui program de manevre militare în Estonia, acest marș al trupelor americane fiind bine primit de cetățenii cehi.

După eliminarea stagiului militar obligatoriu, în anul 2005, armata cehă este alcătuită în prezent din circa 21.000 de militari profesioniști, efective sub ținta de 26.000 avută în vedere de guvern. Cât despre bugetul apărării, acesta depășește cu puțin 1% din PIB, așadar circa jumătate din procentul solicitat de NATO, dar executivul de la Praga a promis că va spori progresiv cheltuielile militare, astfel că până în anul 2020 bugetul apărării va ajunge la 1,4% din PIB.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău