CEDO scutește Moldova de plata a peste 7 milioane euro
-
18 Mai 2016 19:37
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea de satisfacție echitabilă în cazul „Norma S.R.L.” contra Moldovei.
Astfel, Republica Moldova nu va mai plăti aproximativ 7,2 milioane de euro solicitați de reclamant, fiind obligată să achite doar 1 200 euro pentru prejudiciul moral, transmite IPN cu referire la un comunicat al Ministerului Justiției.
Compania „Norma S.R.L.” a solicitat 7 171 653 euro cu titlu de prejudiciu material, compus din venitul estimat și din dobânzile de întârziere aferente acestuia. Această sumă s-a bazat pe un raport financiar elaborat de Centrul Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției (perioada 10.06 – 10.09 și dobânzile de întârziere calculate pentru 01.11.09 – 31 01.12).
De asemenea, 10 000 euro s-au pretins de la Republica Moldova pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit firma din cauza blocării activității sale pentru o perioadă mai mare de patru ani. Guvernul a considerat că această sumă este excesivă, nefondată și că nu există o legătura de cauzalitate dintre încălcările Convenției constatate și prejudiciul material invocat.
Reclamantul a mai cerut compensarea sumei de 4 253 euro pentru cheltuielile efectuate la întocmirea rapoartelor financiare privind pagubele materiale care le-a suferit. Guvernul a calificat solicitarea neîntemeiată, iar Curtea a notat că reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care se stabilește că ele au fost necesare.
CtEDO a hotărât obligarea Republicii Moldova să plătească 1 200 euro cu titlu de prejudiciu moral suportat de către „Norma S.R.L.” și a respins celelalte solicitări de satisfacții echitabile.
Ministerul precizează că, pe data de 20 mai 2015, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a casat hotărârea în baza căreia statul urma să achite, în beneficiul companiei reclamante, prejudiciul material în mărime de 26 393 880 lei, prejudiciul moral în mărime de 16 000 lei, cheltuielile de judecată suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 4120 lei, taxa de stat în mărime de 50 000 lei, și a remis la rejudecare Curții de Apel Cahul, unde se află pe rol momentan.