CEDO obligă Republica Moldova să despăgubească o fostă deținută, pentru că a lipsit-o de tratamentul anti-cancer

  • 11 Iunie 2018 13:10
CEDO obligă Republica Moldova să despăgubească o fostă deținută, pentru că a lipsit-o de tratamentul anti-cancer

O fostă deținută, Viorica Botnari, a câștigat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului un proces împotriva Republicii Moldova, pentru că a fost ținută în arest în condiții inumane și nu i s-a respectat dreptul la tratament. Cazul femeii bolnave de cancer scoate în evidență o serie de probleme grave cu care se confruntă instituțiile medicale din Moldova, în acest caz cele care aparțin Departamentului Instituțiilor Penitenciare.

Acolo, funcționează un singur spital, care nici nu este acreditat de către Ministerul Sănătății, potrivit reprezentanților PromoLex, care au reprezentat-o pe Viorica la CEDO.

Astfel, Viorica Botnari a fost deținută în penitenciarul nr.13 din Capitală în perioada anilor 2011-2016. Juriștii de la Promolex au constatat că aceasta și-a ispășit pedeapsa în condiții inumane, în timp ce sănătatea ei s-a agravat substanțial. Femeia fost diagnosticată cu o formă a cancerului de sânge (lipfomă non-Hodgkin) în anul 2003. 

Potrivit juriștilor PromoLex, tratamentul medical a fost întrerupt pe întreaga durată a detenției, iar administrația penitenciarului a refuzat să o transfere la spital.

Chiar și medicul adjunct al Penitenciarului nr. 13 a constat că deținuta avea nevoie de un tratament special la Institutul Oncologic, fapt care este înscris în extrasele din fișele medicale din 26 iunie 2014 și 9 iulie 2015.

Acum trei zile, CEDO a pronunțat hotărârea în cazul Botnari și a constatat violarea articolelor 3 și 13 din Convenția pentru Drepturile Omului și a obligat Republica Moldova să acorde reclamantei 10.000 de euro pentru prejudicii morale și 1.500 de euro – pentru costuri și cheltuieli.

Până în prezent, Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană în 14 cazuri în legătură cu acordarea inadecvată a asistenței medicale în detenție (2005 – Șarban; 2006 – Boicenco, Holomiov; 2007 – Istratii și alții, Stepuleac; 2008 – Levința; 2009 – Paladi; 2010 – Brega, Oprea; 2011 – Lipencov, Pascari; 2015 – Veretco; 2016 – Savca; 2017 – Grecu).

În medie, pentru fiecare dintre aceste cazuri statul a plătit din bugetul public câte 10.000 de euro.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:79 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău