CEDO ar putea să nu mai poată sancționa Rusia pentru încălcarea drepturilor omului

  • 01 Martie 2018 12:02
CEDO ar putea să nu mai poată sancționa Rusia pentru încălcarea drepturilor omului

Rusia analizează posibilitatea denunțării Convenției Europene a Drepturilor Omului și încetării cooperării sale cu Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), în cazul în care linia antirusească a deciziilor judecătorești nu va fi corectată, au declarat joi surse guvernamentale pentru RIA Novosti.

„Autoritățile ruse studiază posibilitatea denunțării Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, și încetarea cooperării cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dacă linia actuală a instanței (paneuropene) în urma căreia apar hotărâri CEDO îndreptate împotriva intereselor Rusiei nu va fi corectată ", au reiterat interlocutorii agenției.

„Când sunt analizate plângerile împotriva Rusiei, politizarea poziției CEDO se amplifică", susțin ei, insistând că „argumentele și dovezile părții ruse nu sunt luate în considerare". „Instanța refuză să ia în considerare particularitățile sistemului juridic rus și normele dreptului internațional și adeseori recurge la practica 'standardelor duble'", menționează aceleași surse.

Potrivit acestora, „faptul că parlamentari ruși au fost privați ilegal de dreptul de a vota în APCE a condus la situația când mai mult de 20 de judecători CEDO, dintre care mulți desemnați să audieze cazuri rusești, au fost aleși fără participarea reprezentanților ruși". „În consecință, chestiunea legitimității alegerii acestor judecători și a deciziilor lor cu privire la Federația Rusă rămâne deschisă", au explicat sursele provenind din departamente de profil al guvernului de la Moscova.

Astfel, „organismele de stat din Rusia examinează în prezent posibilitatea adoptării unei decizii privind denunțarea Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ceea ce va conduce la ieșirea Federației Ruse din jurisdicția CEDO și la încetarea calității ei de membru al Consiliului Europei".

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău