CEC nu a cerut Curții Constituționale invalidarea mandatelor PPDA
-
09 Octombrie 09:13

Comisia Electorală Centrală nu a cerut Curții Constituționale invalidarea mandatelor Partidului politic Democrația Acasă. Declarația a fost făcută de vicepreședintele CEC, Pavel Postica, potrivit căruia entitatea electorală a solicitat magistraților Curții validarea mandatelor a cinci concurenți electorali, toți cei care au trecut pragul electoral, transmite IPN.
Pavel Postica a explicat faptul că instituția electorală a urmat procedura legală standard, fără a solicita Curții Constituționale anularea mandatelor vreunui partid. „Comisia Electorală Centrală nu a cerut Curții Constituționale invalidarea mandatelor Partidului Democrația Acasă. CEC a solicitat Curții să examineze validarea mandatelor a cinci competitori electorali care au trecut pragul electoral și au acces în Parlament”, a declarat Pavel Postica în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.
Vicepreședintele CEC a menționat însă că, în cazul formațiunii conduse de Vasile Costiuc, CEC a atras atenția Curții în privința unor nereguli de ordin financiar și acțiuni contrare legislației electorale. Printre acestea se numără implicarea cetățenilor străini în activități de agitație electorală.
„În privința Partidului Democrația Acasă, Comisia a atestat abateri și încălcări de indisciplină financiară, fapt pentru care CEC a aplicat sancțiunile de rigoare. La fel, în cazul acestui partid, CEC a atestat faptul că acest competitor electoral a făcut uz de o combinație destul de îngrijorătoare. A implicat cetățeni străini, inclusiv declarați indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova, în campania de agitație electorală, lucru interzis expres de lege”, a precizat Pavel Postica.
În ceea ce privește informațiile din spațiul public despre posibila invalidare a mandatelor, vicepreședintele CEC a calificat aceste afirmații drept o încercare a liderului Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, de a se victimiza.
„Cine a zis că partidului trebuie să-i fie invalidate mandatele? De unde s-a luat asta? Sunt speculații făcute de acest competitor electoral pentru a se menține în atenția publică, pe un subiect creat artificial. El se victimizează”, a precizat vicepreședintele CEC.
Dosarul alegerilor parlamentare a fost expediat Curții Constituționale, iar pe 16 octombrie magistrații Curții vor decide dacă validează sau invalidează scrutinul. La scrutinul din 28 septembrie, PPDA a obținut 5,62% din voturi.