Aproape 3,3 milioane de persoane sunt înregistrate în Registrul de Stat al Alegătorilor
-
01 August 18:22
Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că numărul alegătorilor dcare au fost înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, până la data de 1 august curent, este de 3 298 443.
Potrivit CEC, în Chișinău sunt înscriși 663 157 de alegători, iar la Bălți 98 651, alți circa 276 886 fiind înregistrați în raioanele din stânga Nistrului.
Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, circa 2 759 169 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.
Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (262 388 de persoane) și cetățenii cu drept de vot, având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (276 886 de persoane).

