Cea de-a patra ediție a „Moldova Business Week”, la Chișinău
-
02 Octombrie 2017 16:50
Reprezentanți ai mediului de afaceri din peste 20 de state vor participa la cea de-a patra ediție a „Moldova Business Week”, ce se va începe mâine la Chișinău. Autoritățile așteaptă investiții străine mai mari în Republica Moldova, în următoarea perioadă de timp, dar potrivit experților, climatul investițional nu este tocmai favorabil.
Peste 30 de reuniuni ale oamenilor de afaceri vor fi organizate în cadrul evenimentului. Va avea loc un forum investițional Republica Moldova-Italia și un forum pentru promovarea exportului, a anunțat ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmâc.
În ultima zi al evenimentelor, vineri, 6 octombrie, la forum vor participa premierul Pavel Filip și omologul său ucrainean Volodimir Groisman.
Principalele subiecte ale „Moldova Business Week”, vor ține de dezvoltarea conceptului de subvenționare a locurilor de muncă nou create, simplificarea procedurii de ședere a cetățenilor străini și perspectivele sectorului IT.
Vor fi multe noutăți în partea ce ține de semnarea de contracte a investitorilor, de amplasare de investiții în R. Moldova. În genere, în octombrie noi așteptăm mai multe lansări de întreprinderi care vor fi anunțate pe platforma Moldova Business Week, în special platforme industriale cu sute de locuri de muncă create.
Pe e altă parte, expertul economic Roman Chircă susține că în Republica Moldova mediul de afaceri nu este prea atractiv pentru investiții, în pofida unor acțiuni din ultimul timp.
Mediul de afaceri puțin s-a modificat în ultima perioadă, dar atât de nesemnificativ încât poate fi catalogat în continuare ca unul acid. Investițiile în capital sunt la un nivel nesatisfăcător, investițiile străine directe sunt în ușoară creștere dar este una din cele mai joase din regiune.
Potrivit Raportului Competitivității Globale 2017-2018, publicat recent de Forumul Economic Mondial, Republica Moldova a fost clasată pe locul 89 din 137 de state, urcând cu 11 poziții față de anul trecut.