Cea de-a doua zi a Conferinței de Securitate de la București
-
30 Septembrie 2017 19:45
A doua zi a Conferinței de Securitate de la București a oferit, astăzi, ocazia unor discuții despre cooperarea regională, despre amenințările hibride sau despre dominație.
Între vorbitori s-au aflat adjunctul secretarului general al NATO, Sorin Ducaru, ministrul român de externe, Teodor Meleșcanu sau vicepreședintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu.
Conferința de Securitate de la București este o platformă de analiză și dezbateri pe teme de securitate, organizată de SNSPA.
Ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat că în acest moment România vede trei priorități pentru NATO: întărirea solidarității, inclusiv prin combinația de descurajare și dialog, întărirea rezilienței, adică a capacității de a rezista încercărilor de influență din exterior, pe cale cibernetică și informațională, și comunicarea strategică, pentru că lupta se duce, a spus ministrul, inclusiv pentru inimile și mințile cetățenilor.
Vicepreședintele Parlamentului European, socialistul Ioan Mircea Pașcu, a explicat că dacă în anii '90 simpla apartenență la NATO era în sine o descurajare pentru eventuali agresori, acum acest lucru nu mai e suficient, deci e nevoia ca un stat să fie pregătit să se apere până când intervine Alianța.
Ioan Mircea Pașcu: În timp ce NATO e foarte bine echipat ca să administreze dimensiunea externă de securitate, UE e cel mai bine echipată să trateze dimensiunea internă de securitate, iar când dimensiunile internă și externă de securitate tind să fuzioneze înseamnă inevitabil că NATO și UE trebuie să lucreze tot mai mult în cooperare.
Sursa: RRA