Ce spune ministrul Justiției despre faptul că Executivul nu a aprobat granturile de circa 90 milioane de dolari oferite de SUA (doc)

  • 28 Mai 2021 11:28
Ce spune ministrul Justiției despre faptul că Executivul nu a aprobat granturile de circa 90 milioane de dolari oferite de SUA (doc)

Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, a venit cu o reacție după ce Executivul nu a aprobat granturile de circa 90 milioane de dolari oferite de SUA. El a fost acuzat de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, de faptul că ar fi blocat luarea unei decizii în acest sens.

Astfel, Fadei Nagacevschi a calificat aceste declarații ca fiind drept false și a acuzat „presune politică concertată”. 
 
„Proiectele de acorduri prevedeau, printre altele, că acestea se prelungesc pentru o perioadă de 4 ani. Conform Legii însă Guvernul în demisie nu poate să-și asume angajamente pentru o perioadă nedeterminată sau mai mare de un an, fapt ce a impus necesitatea unor discuții suplimentare pentru a respecta cadrul legal național. Vă amintesc că ați blocat dreptul Guvernului în demisie de a semna acorduri internaționale prin nepromulgarea Legii adoptate de Parlament. S-a spus că nu este nimic ce arde. (...) Decizia politică de a vota sau nu proiectele, o ia fiecare ministru și nimeni nu-l poate impune să voteze sau nu, să vină la ședință sau nu. (...) Când și cum mă prezint la ședințe, decid eu. Nu vă place, dați-mă afară, dacă știți cum”, a declarat Fadei Nagacevschi, care a prezentat avizul Ministerului Justiției referitor la proiectul privind granturile oferite de SUA. 
 
Amintim că ședința Guvernului de ieri a fost amânată. În cadrul acesteia, urmau să fie discutate cele două subiecte  cu privire la granturile americane, care erau și pe agenda ședinței Guvernului de miercuri, 26 mai, însă nu au fost aprobate din cauza abținerii de la vot a guvernatoarei regiunii Găgăuzia Irina Vlah și în absența ministrului în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi.
 
Miniștrii lui Dodon, între care se remarcă „tehnocratul” Fadei Nagacevschi, au blocat astăzi dimineața a doua oară obținerea de către Republica Moldova a 100 de milioane de dolari ca grant”, a comentat această situație, deputatul Sergiu Litvinenco. 
 

Ce spune ministrul Justiției despre faptul că Executivul nu a aprobat granturile de circa 90 milioane de dolari oferite de SUA (doc)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău