Ce șanse are un medic, tânăr specialist, în R. Moldova
-
30 Iunie 2016 14:10
Un nou mecanism de calculare a salariilor medicilor, aprobat la ședința de miercuri, 29 iunie, a Guvernului, prevede o remunerare mai mare, mai ales pentru tinerii specialiști.
Salariile acestora s-ar putea dubla, după cum a anunțat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, urmând să crească de la aproximativ 2000 de lei pe lună – la 4000. Tinerii medici nu par, însă, impresionați de promisiuni, întrucât chiar și noile salarii se situează sub media pe economie.
După 6 ani de studii și 4 ani de rezidențiat, un medic – tânăr specialist, are două șanse: fie acceptă să muncească într-o instituție de stat acolo unde este repartizat – de cele mai multe ori, în raioane – fie merge într-o instituție medicală privată. Diferențele de remunerare, se pare că nu sunt prea mari, pentru că un începător ridică un salariu de aproximativ 2000 de lei în ambele cazuri, după cum ne-a povestit o tânără din Chișinău, Olesea, medic-ginecolog. Ea este angajată de un an la un centru privat din capitală și, din cauza unei lefe de aproximativ 100 dolari, a decis să plece din sistem, dar și din țară – în Germania, împreună cu familia sa.
„Nu cred că fie și acei 4000 de lei ne-ar ajunge să întreținem o familie, fie și cu ai soțului – 5000 de lei. Cu 10 000 de lei și cu doi copii nu faci nimic în Moldova. Plus la asta, locurile de muncă în Chișinău, mai ales pentru un ginecolog, sunt foarte puține. Dar în raion, având locuința aici, în Chișinău, având copii și soțul lucrând, aici, nu m-aș duce”, a mărturisit Olesea.
Olesea mai povestește că este gata să o ia de la capăt și să mai facă o dată rezidențiatul în Germania, ca mai apoi să lucreze în calitate de medic.
Ca și Olesea, mulți medici aleg să profeseze în alte țări, astfel încât numărul cadrelor medicale scade în fiecare an. Dacă în anul 2003 în instituțiile medico-sanitare din țară erau aproape 11 mii de medici, în 2015 numărul acestora a scăzut la 10 400. De asemenea, a scăzut numărul asistenților medicali, de la 24 de mii în 2003, la 21 de mii în 2015.
Pentru a-i stimula pe tinerii specialiști, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care salariile acestora ar putea fi dublate, după cum a menționat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.
Potrivit hotărârii, salariul medicilor va avea două componente, una fixă și alta – în funcție de performanțele înregistrate, începând cu 1 iulie a.c. Drept urmare, lefurile lor ar putea crește, în medie, cu 20 la sută. Cheltuielile necesare pentru majorarea salariului în varianta propusă se estimează la 295 de milioane de lei.