Ce putem face pentru a nu ne îngrășa în perioada sărbătorilor de iarnă?
-
03 Decembrie 2016 11:34
A mânca înseamnă mult mai mult decât a te alimenta. Unul dintre aspectele ce trebuie evidențiate este funcția socială pe care o îndeplinește masa, iar perioada sărbătorilor de iarnă este cea care corespunde cel mai evident acestui aspect.
Problema constă în faptul că a reuni în mai puțin de 2 săptămâni, mai mult de trei mese copioase presupune o agresiune la adresa tubului nostru digestiv și a metabolismului, ceea ce se traduce printr-o creștere în greutate și printr-o senzație de lipsă de energie după vacanță.
Pentru a evita aceste consecințe, ideal ar fi să nu profităm de abundența de preparate culinare care ni se oferă în acele zile atât de speciale, însă nu întotdeauna este posibil, ținând cont de angajamentele sociale și familiale pe care le avem.
Astfel, specialiștii ne propun câteva măsuri menite să ne ajute să nu ne îngrășăm:
1. Consumarea unui smoothie la micul dejun. Acest preparat obținut din fructe și legume are ca obiectiv descărcarea tubului digestiv, în timp ce ajutăm ficatul să se dezintoxice. Un exemplu bun ar putea fi smoothie-ul obținut din struguri, morcov, praz, mere, ghimbir și lămâie;
2. A doua propunere ar consta în mese ușoare și bogate în vegetale și fructe (ale căror fibre favorizează descărcarea digestivă); de exemplu, o salată verde la prânz și o cremă de legume la cină;
3. O a treia opțiune ar fi un „intermitent fasting” (un post intermitent); cu alte cuvinte, pe cât ne este cu putință, să ne abținem de la ingerarea de alimente solide timp de 16 ore consecutiv (sau cel puțin 12 ore);
4. Desigur că activitatea fizică va fi, de asemenea, importantă pentru a ne ajuta să contrabalansăm efectul exceselor. Sfatul specialiștilor este să practicăm activitate fizică aerobică sau mersul pe jos timp de o oră și jumătate pentru a favoriza descompunerea grăsimilor.
5. De asemenea, prin supravegherea bioritmurilor (somn de 6 până la 8 ore), vom reuși să depășim perioada Crăciunului fără a sacrifica angajamentele sociale sau familiale, fără o creștere în greutate și cu siguranță, simțindu-ne mai bine ca înainte.