Ce propune PAS pentru susținerea cetățenilor și afacerilor mici și mijlocii în perioada de criză
-
30 Aprilie 2020 12:30
Partidul Acțiune și Solidaritate a înregistrat mai multe proiecte de lege pentru a susține cetățenii și afacerile mici și mijlocii în perioada de criză, provocată de pandemia de COVID-19. Potrivit fostului ministru de finanțe, Natalia Gavriliță, măsurile adoptate de guvern sunt incomplete și de pe urma lor beneficiază doar companiile mari.
PAS a propus că cei peste 650 de mii cetățeni care au contractat credite de la companii nebancare să poată amâna plățile pe o perioadă de șase luni. La fel este necesară crearea unui fond de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii și subvenționarea șomajului tehnic cu 75 la sută din salariul mediu timp de trei luni.
„Nu este cazul acum să constrângem activitatea agenților economici, să supunem riscului bunăstarea familiilor, pentru că asta are impact economic. Nu se poate întâmpla ca toți să se reorienteze și să-și schimbe activitățile într-un timp foarte scurt.”