Ce PROIECTE ce vor fi implementate cu sprijinul financiar al României

  • 23 Septembrie 2015 11:13
Ce PROIECTE ce vor fi implementate cu sprijinul financiar al României

Guvernele R. Moldova și României au stabilit, în cadrul ședinței comune, domeniile care vor beneficia de asistență tehnică și financiară în baza ajutorului nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, acordat anterior de România, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Cabinetului de miniștri de la Chișinău, de acoperire financiară vor beneficia proiecte din domeniul transporturilor, ce vizează proiectarea și construcția unor noi poduri peste Prut, proiecte de interconectare a sistemelor de transport de energie și gaze naturale, menite să asigure independența energetică a Republicii Moldova. Membrii celor două Guverne au exprimat interesul comun pentru dezvoltarea investițiilor românești în diverse sectoare economice din Moldova. De asemenea, vor fi finanțate proiecte din domeniul sănătății și al mediului, precum și vor fi suplimentate fondurile pentru reparația grădinițelor. Acest proiect, finanțat de Guvernul României, care constă în construirea și repararea instituțiilor preșcolare, va continua cu alocarea, în perioada imediat următoare, a sumei de 5 milioane de euro.

Membrii Cabinetelor de miniștri au discutat și despre dezvoltarea domeniului sănătății, prin extinderea serviciului de intervenție de urgențe SMURD în Republica Moldova și investiții pentru centre de dializă din principalele spitale. Părțile au convenit și asupra necesității sporirii calității produselor moldovenești, astfel încât acestea să corespundă standardelor europene și să devină competitive pe piața UE. În acest sens, vor fi dezvoltate proiecte investiționale pentru modernizarea sectorului agricol. Totodată, au fost discutate mecanisme comune de promovare a produselor din Republica Moldova și România pe piețele externe.

A fost semnată Înțelegerea Tehnică de colaborare în domeniul standardizării militare între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării Naționale a României, în scopul susținerii și modernizării Armatei Naționale moldovenești.

Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova a fost semnat la București, la 27 aprilie 2010. Pe parcursul perioadei 2011-2014, din cele 100 de milioane de euro au fost valorificate 37,19 milioane de euro, pentru realizarea proiectelor din domeniul energetic, educație, precum și ajutor de urgență în caz de calamități naturale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău