Сăutare:securitate IT
Noul atașat al apărării SUA, prezentat ministrului apărării Anatolie Nosatîi (FOTO)
Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a avut o întrevedere cu Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Nick Pietrowicz, în cadrul căreia a fost prezentat noul…
-
16 Iunie 19:30
Declarație comună la Varșovia de sprijin ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova
Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone (AP RM-RP) a adoptat o declarație comună prin care își reconfirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova. Documentul…
-
16 Iunie 18:33
Experți: Deschiderea primului cluster de negocieri cu UE este un moment critic și un semnal de sprijin din partea blocului comunitar
Deschiderea primului cluster de negocieri de aderare la Uniunea Europeană reprezintă un moment „critic” și „mult așteptat” în parcursul european al Republicii Moldova, afirmă analiștii de…
-
16 Iunie 13:30
Mihai Popșoi, în dialog cu noua șefă a Misiunii de Parteneriat a UE în R. Moldova, Kirsten Joppe. Consolidarea capacităților de gestionare a crizelor, pe agendă
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut astăzi o întrevedere cu noua șefă a Misiunii de Parteneriat a UE în Republica Moldova (EUPM), Kirsten Joppe. Oficialii au trecut în revistă cooperarea dintre țara…
-
16 Iunie 12:30
Banii furați nu rămân în R. Moldova: Cum ar fi scoase peste hotare sumele obținute prin escrocherii telefonice (REVISTA PRESEI)
Presa relatează cum sunt scoase peste hotare sumele obținute prin escrocherii telefonice. Un alt subiect este sancționarea de către UE a fostei bașcane Irine Vlah și a nașului de cununie al lui Ion…
-
16 Iunie 09:15
UE pregătește o nouă lovitură pentru Kremlin: miniștrii de externe analizează noi sancțiuni împotriva Rusiei
Miniștrii de externe din țările membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la Luxemburg, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), unde vor discuta despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva…
-
15 Iunie 13:47
De ce are nevoie R. Moldova de încă 170 MW de energie eoliană prin mecanismul de licitație. Op-Ed de Dorin Junghietu
În ultimele săptămâni, unii experți și-au pus întrebarea privind necesitatea organizării celei de-a doua licitații pentru capacități eoliene de 170 MW cu obligația de stocare de 44 MWh, lansată…
-
15 Iunie 13:30
Alexandru Munteanu și Igor Grosu condamnă atacul asupra Lavra Pecerska: „O țintă a agresiunii împotriva identității și patrimoniului cultural ucrainean”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Președintele Parlamentului, Igor Grosu, au condamnat atacul lansat de Rusia asupra Kievului, în urma căruia a fost avariată și Lavra Pecerska, unul dintre cele…
-
15 Iunie 12:55
Acord de 18 miliarde de lire între Marea Britanie și Japonia în ajunul Summitului G7
Marea Britanie și Japonia sunt pe punctul de a finaliza un pachet de investiții de 18 miliarde de lire sterline, care ar putea crea zeci de mii de locuri de muncă în Regatul Unit. Acordurile urmează…
-
14 Iunie 17:15
Nicușor Dan: „Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în familia europeană”
Președintele României, Nicușor Dan, a venit cu un mesaj în contextul deciziei statelor membre ale Uniunii Europene privind deschiderea primului grup de capitole de negociere cu Republica Moldova și…
-
13 Iunie 09:40
Prim-ministrul interimar al României, Ilie Bolojan, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, va efectua în zilele de 13 și 14 iunie o vizită oficială în Republica Moldova, unde urmează să aibă întrevederi cu reprezentanții instituțiilor statului.
-
13 Iunie 09:00
Lucrările de reabilitare a barajului Costești-Stânca, finalizate în proporție de 60% (FOTO)
Lucrările de reabilitare a barajului de la Costești–Stânca avansează conform graficului, iar intervențiile la sistemul piezometric au fost executate în proporție de aproximativ 60%, anunță Ministerul…
-
12 Iunie 19:02
Audieri la Parlament privind escrocheriile online și telefonice: Peste 750 de dosare sunt în gestiunea Poliției
Poliția gestionează în prezent 754 de dosare privind fraudele telefonice, iar cele mai frecvente scheme vizează așa zise probleme de securitate bancară și investițiile fictive. Datele au fost prezentate…
-
12 Iunie 18:25
Moldovagaz va fi obligată să creeze rezerve strategice de gaze pentru regiunea transnistreană
Compania responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor din regiunea transnistreană, în prezent Moldovagaz, va fi obligată să constituie și să mențină rezerve strategice de gaze…
-
12 Iunie 11:00
Comisia Europeană a publicat regulile pentru etichetarea conținutului generat de AI. Ce obligații vor avea platformele și companiile
Comisia Europeană a publicat miercuri versiunea finală a Codului de bune practici privind transparența conținutului generat de inteligența artificială, un document care explică modul în care companiile,…
-
12 Iunie 07:45
Cetățenii moldoveni stabiliți în provincia canadiană Quebec vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale
Cetățenii moldoveni stabiliți în provincia canadiană Quebec vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Guvernul a aprobat astăzi hotărârea cu privire la inițierea negocierilor și…
-
11 Iunie 17:46
INTERVIU | Larisa Voloh: „Procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei a devenit unul vicios și rămâne blocat din cauza refuzului autorităților locale ” (AUDIO)
Procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei a devenit unul vicios și rămâne blocat din cauza refuzului autorităților locale de a aplica noul Cod electoral și de a accepta…
-
11 Iunie 17:00
Corupția și frauda financiară, investigate după reguli noi. Competențele CNA, PA și PCCOCS au fost redefinite
Competențele instituțiilor responsabile de investigarea cazurilor de corupție, fraudă financiară și criminalitate organizată au fost redefinite printr-un proiect de lege adoptat de Parlament în…
-
11 Iunie 16:30
VIDEO | Ucraina anunță că a paralizat un port strategic folosit de Rusia pentru aprovizionarea frontului
Unul dintre cele mai importante noduri logistice folosite de Rusia pentru aprovizionarea trupelor din sudul Ucrainei nu mai este operațional, anunță Corpul Azov. Potrivit militarilor ucraineni, loviturile…
-
11 Iunie 13:14
Locuitorii din Ialoveni, îndemnați să nu folosească apa din fântânile inundate
Locuitorii raionului Ialoveni sunt îndemnați să nu folosească apa din fântânile afectate de inundații. Potrivit autorităților, aceasta poate fi contaminată și prezintă riscuri pentru sănătate.…
-
11 Iunie 10:55

