Сăutare:prescripție
Jannik Sinner a câștigat trofeul US Open, după scandalul uriaș de dopaj în care a fost implicat
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a câștigat, duminică, pentru prima dată turneul US Open, ultimul grand slam al anului.
-
09 Septembrie 08:57
Regulile și condițiile de traversare a frontierei cu medicamente, precizate de Serviciul Vamal
În contextul sezonului estival, Serviciul Vamal reamintește prevederile legale de traversare frontierei cu mărfuri și bunuri.
-
28 Iunie 13:18
Alecu Reniță: „Dacă ajunge Putin la Chișinău, toată rețeaua pe care o are în R. Moldova va face la fel cum a făcut în 1940, 1941, 1949, 1951. Așa va fi.”
Rusia lui Vladimir Putin continuă practicile regimului totalitar comunist din perioada sovietică, războiul din Ucraina fiind cel mai elocvent exemplu în acest sens, au atenționat experții în cadrul…
-
17 Iunie 16:20
Ultragierea cadrelor didactice va fi sancționată contravențional
Ultragierea cadrelor didactice va fi sancționată contravențional. Prevederea se conține în amendamentul președintei Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana…
-
31 Mai 10:45
„Trebuiau să fie 12 milioane de lei, dar erau 5-6”. Încă un martor din dosarul Marinei Tauber spune cum erau transmiși banii (Revista presei)
Jurnal.md comentează noua vizită la Moscova a bașcanei Evghenia Guțul: Rusia nu are nicio problemă să mizeze pe politicieni penali, mai curând din ăștia și caută, titrează publicația. Declarațiile…
-
10 Aprilie 10:33
Lipsa termenelor de prescripție în cazul stabilirii obligațiilor fiscale, declarată neconstituțională
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională absența termenelor de prescripție în cazul stabilirii obligațiilor fiscale. La originea cauzei se află o sesizare cu privire la excepția de…
-
04 Aprilie 18:43
Pentru prima oară în 30 de ani, Chișinăul are avantajul în dosarul transnistrean (Revista presei)
Pentru prima oară în 30 de ani, Chișinăul are avantajul în dosarul transnistrean, titrează Veridica, care publică o analiză despre situația din regiunea transnistreană. Izolată de Rusia și marcată…
-
04 Aprilie 09:21
Sit arheologic din Rezina, cu sisteme de fortificații din mileniul I, afectat de lucrări de excavație neautorizate
Agenția Națională Arheologică (ANA) a anunțat în data de 31 martie că pe un teren care face parte a sitului arheologic Horodiște II-La Cot (comuna Horodiște, r-nul Rezina) au fost efectuate lucrări…
-
01 Aprilie 10:42
ANSP: Bolile de rinichi - o problemă importantă de sănătate publică. În Republica Moldova se înregistrează aproape 215 cazuri la 10 mii de locuitori
În Republica Moldova bolile de rinichi continuă să rămână o problemă importantă de sănătate publică, caracterizată prin nivel sporit de persoane ce suferă de boli cronice renale și persoane…
-
14 Martie 11:21
O clădire istorică din Chișinău s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de restaurare
Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor (AIRM) a oprit de urgență lucrările de restaurare a unei clădiri istorice din Chișinău.
-
11 Februarie 09:15
Comisia Europeană vrea să înăsprească și să extindă legislația privind abuzul sexual asupra copiilor
Comisia Europeană a propus norme actualizate care extind definiția abuzului sexual asupra copiilor și prelungesc termenul de prescripție. De asemenea, noile norme vor incrimina ”manualele pedofiliei”…
-
07 Februarie 16:47
Doi foști angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare, judecați pentru că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 400.000 lei
Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un dosar penal intentat în privința a doi foști angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), învinuiți în abuz de serviciu.
-
06 Februarie 09:25
NEconfidențial | Funcționarii vinovați pentru condamnările Rep. Moldova la CEDO nu pot fi pedepsiți? Olesea Stamate: „Până ajungi să le demonstrezi vinovăția, va fi expirat și termenul de prescripție” /VIDEO
Președinta Comisiei juridice, Olesea Stamate, sugerează că este complicat să-i obligi pe funcționarii care se fac vinovați pentru condamnările Rep. Moldova la CEDO să suporte despăgubirile și…
-
30 Ianuarie 18:20
Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
„Orice s-ar spune, trebuie să recunoaștem că meritul incontestabil al lui Lenin este că a reușit, în doar mai puțin de un an de la preluarea puterii în Rusia, să transforme modelul utopic al…
-
22 Ianuarie 08:00
Peste 350 de mii de încălcări au fost înregistrate anul trecut de camerele video din trafic
Peste 350 de mii de contravenții au fost fixate pe parcursul anului trecut cu ajutorul Sistemului automatizat de supraveghere a circulației rutiere ,,Controlul traficului”. Principalele încălcări…
-
03 Ianuarie 09:27
Șefa Fundației Moldo-Olandeze „Salvați Copiii Străzii”, cercetată de CNA pentru escrocherie și trafic de influență, a fost condamnată la 8 ani de închisoare
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în cauza penală, deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile președintelui Fundației Moldo-Olandeze…
-
15 Noiembrie 2023 15:08
Republica Moldova va avea o lege pentru protecția secretelor comerciale
Republica Moldova va avea o lege privind protecția secretelor comerciale, armonizată cu legislația Uniunii Europene. Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat astăzi raportul la un…
-
08 Noiembrie 2023 16:35
Amenzile pentru contravențiile săvârșite la frontiera de stat vor putea fi achitate la vamă
Angajații Serviciului Vamal ar putea obține dreptul de a elibera chitanțe de încasare a amenzii la locul constatării contravenției. Modificările legislative în acest sens au fost publicate pentru…
-
07 Noiembrie 2023 14:04
Averile ar putea fi confiscate și în lipsa unei condamnări. Ce alte prevederi sunt propuse de către Ministerul Justiției
Confiscarea civilă a bunurilor ar putea reglementată printr-o lege separată. Un proiect în acest sens a fost publicat pentru consultări. Potrivit autorilor, scopul legi este apărarea intereselor statului…
-
08 Septembrie 2023 09:02
Deputat al Adunării Populare a UTA Găgăuzia, trimis în judecată pentru escrocherie și delapidarea averii străine. Prejudiciul depășește 11 milioane de lei
Procuratura Anticorupție anunță joi, 10 august, despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui bărbat învinuit…
-
10 August 2023 14:34