Avocat condamnat pentru trafic de influență: un an de închisoare și interdicție de a profesa timp de cinci ani
-
02 Ianuarie 17:34
Un avocat a fost condamnat la un an de închisoare pentru trafic de influență. Totodată, instanța a dispus și privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat pentru o perioadă de cinci ani.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inculpatului a fost aplicată măsura procesuală de constrângere constând în obligarea de a se prezenta la instanța ierarhic superioară. Totodată, a fost menținut sechestrul aplicat în faza de urmărire penală asupra unui bun imobil ce aparține inculpatului, iar instanța a dispus confiscarea specială, în folosul statului, a contravalorii sumei de 1.000 de euro din contul acestuia.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), inculpatul ar fi pretins și primit, în luna martie 2023, de la un denunțător, suma de 1.000 de euro, susținând că are influență asupra unor judecători din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Acesta ar fi promis că va interveni pentru adoptarea unei hotărâri favorabile în chestiuni ce țin de executarea sentinței, cu scopul stabilirii unei pedepse definitive mai mici pentru denunțător.
Anterior, avocatul a mai fost recunoscut vinovat pentru infracțiuni similare, însă a fost liberat de pedeapsa penală din cauza intervenirii termenului de prescripție.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.

