Сăutare:condamnată
Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
„Pe Ilan Șor, care este și cetățean al Israelului, nu-l deranjează că președintele Vladimir Putin îl omagiază pe Alexandru al III-lea, participând la deschiderea monumentului împăratului pacificator,…
-
15 Aprilie 08:41
Proces istoric în Vietnam: Femeie de afaceri, condamnată la moarte pentru o fraudă bancară de zeci de miliarde de dolari. Probele se află în 104 cutii care cântăresc șase tone
Afacerista vietnameză Truong My Lan a fost condamnată la moarte de către un tribunal din orașul Ho Chi Minh pentru că a furat timp de 11 ani de la una dintre cele mai mari bănci din Vietnam, relatează G4Media.
-
12 Aprilie 12:17
Decizie fără precedent: CEDO a condamnat pentru prima dată un stat, Elveția, pentru încălcarea Convenției privind drepturile omului
Elveția a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru inacțiune față de schimbările climatice. Elveția a fost atacată de asociația "Vârstnicii pentru protecția climei", care…
-
10 Aprilie 09:40
O tânără, condamnată la închisoare, după ce a încercat să organizeze trecerea ilegală a frontierei pentru un minor fără acte
O tânără a fost condamnată la 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis și amendă în mărime de 4000 unități convenționale (200 000 lei), cu…
-
03 Aprilie 11:55
CNA desfășoară percheziții în Chișinău și Comrat, într-un dosar de corupție la eliberarea permiselor de conducere
Mai multe percheziții sunt efectuate astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție în mun. Chișinău și mun. Comrat pe o cauză penală privind influența susținută asupra funcționarilor…
-
15 Martie 11:49
Experți: După alegeri, Putin va intensifica războiul în Ucraina și va încerca să deturneze parcursul european al Republicii Moldova
Timp de trei zile, începând de vineri, 15 martie, în Federația Rusă sunt organizate alegeri prezidențiale în urma cărora, fără vreo îndoială, Vladimir Putin, cel mai longeviv lider al Kremlinului…
-
14 Martie 12:31
Mințită că va lucra ca vânzătoare, o femeie din Republica Moldova a fost obligată să se prostitueze în Dubai. Agresoarea sa, condamnată la închisoare
O femeie din Republica Moldova a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei femei în Dubai. Victima a fost mințită ca va activa în calitate de vânzătoare,…
-
26 Februarie 10:57
FOTO | Se împlinesc doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Sinteza evenimentelor
În cei doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei, Ucraina a recucerit 54% din teritoriul ocupat, în timp ce Rusia încă ocupă aproximativ 18% din țară. Ofensiva Ucrainei din 2023 a obținut…
-
24 Februarie 09:15
Polițista care a provocat accidentul mortal de la Sângera, condamnată la patru ani de închisoare
Fosta polițistă, care a ucis o femeie în timp ce conducea băută, a fost condamnată la patru ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată astăzi, 20 februarie, de către Judecătoria Chișinău,…
-
20 Februarie 13:55
Doi tineri din Republica Moldova au fost condamnați penal pentru cinci alerte cu bombă false
Un tânăr de 26 de ani și o tânără de 18 ani au fost condamnați penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism, a informat astăzi, 7 februarie, Procuratura Generală…
-
07 Februarie 10:34
Marin Gherman: Obiectivul inițial al Rusiei era vasalizarea Ucrainei
Războiul din Ucraina demonstrează că trebuie regândite conceptele de securitate. Acum, strategiile de securitate naționale trebuie să prevadă nu doar componenta militară, ci și aspecte economice…
-
05 Ianuarie 14:12
Aleksandr Lukașenko a aprobat imunitate penală și loc pe viață în Parlament pentru foștii președinți din Belarus
Dictatorul belarus, Aleksandr Lukașenko, a aprobat amendamente la legea privind președinția belarusă pe 3 ianuarie, garantând imunitatea oricărui fost președinte al Belarusului și introducând reguli…
-
04 Ianuarie 19:59
Percheziții domiciliare într-o cauză penală privind organizarea migrației ilegale. Doi bănuiți, reținuți pentru 72 de ore / video
La data de 12 decembrie 2023, în raionul Ștefan Vodă au avut loc descinderi la domiciliile a doi bănuiți într-o cauză penală pornită pe organizarea migrației ilegale, relatează serviciul de presă…
-
13 Decembrie 2023 11:53
Promo-LEX lansează o petiție online pentru eliberarea lui Victor Pleșcanov, aflat în detenție ilegală din stânga Nistrului
În contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Asociația Promo=-LEX îndeamnă cetățenii să semneze petiția pentru eliberarea imediată și necondiționată a lui Victor Pleșcanov, aflat…
-
10 Decembrie 2023 13:20
Apel Public cu privire la eliberarea imediată și necondiționată a lui Victor Pleșcanov din detenția ilegal. Pleșcanov este prima persoană condamnată în regiunea transnistreană pentru arborarea drapelului Ucrainei
Victor Pleșcanov, prima persoană condamnată în regiunea transnistreană pentru arborarea drapelului Ucrainei și condamnarea invaziei ruse în Ucraina, trebuie eliberat de urgență din închisoarea…
-
04 Decembrie 2023 12:32
Coreea de Nord desfășoară noi forțe la granița cu Sudul după ce a lansat un satelit de spionaj
Coreea de Nord a anunțat joi că își va consolida prezența militară la granița cu Coreea de Sud, după ce a plasat pe orbită un satelit spion cu ajutorul Rusiei, potrivit Seulului, relatează agenția…
-
23 Noiembrie 2023 12:50
Cine mișcă-n front, merge la închisoare. Cel mai recent exemplu arată de ce Putin are zero opoziție: 7 ani de carceră pentru câteva hârtii anti-război
Rusia o condamnă pe artista Skochilenko la șapte ani de închisoare din cauza protestului împotriva războiului. Aproape nimeni în Rusia nu mai are curajul să devieze de la discursul Kremlinului. Astfel,…
-
17 Noiembrie 2023 08:56
Șefa Fundației Moldo-Olandeze „Salvați Copiii Străzii”, cercetată de CNA pentru escrocherie și trafic de influență, a fost condamnată la 8 ani de închisoare
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în cauza penală, deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile președintelui Fundației Moldo-Olandeze…
-
15 Noiembrie 2023 15:08
Lidera opoziției belaruse Svetlana Tihanovskaia efectuează o vizită în R. Moldova
Lidera opoziției belaruse Svetlana Tihanovskaia efectuează o vizită în Republica Moldova pentru a participa în perioada 20-21 octombrie la Moldova Women Forum 2023, transmite MOLDPRES.
-
20 Octombrie 2023 16:08
Agenția ONU pentru refugiați acuză Hamas că a furat combustibil și medicamente din sediul său din Gaza
Organizația ONU care se ocupă de refugiații palestinieni (UNWRA) susține că autoritățile Hamas din Gaza ar fi furat din sediul său combustibil și medicamente destinate refugiaților. Organizația,…
-
16 Octombrie 2023 19:38