Сăutare:Patru membri
Procurorii cer până la 15 ani de închisoare pentru foștii membri ai Comitetului de Creditare al BEM în dosarul privind acordarea unor credite neperformante. Sentința, așteptată pe 30 iulie
Dezbaterile judiciare în dosarul penal privind acordarea unor credite neperformante de către foști membri ai Comitetului de Creditare al BC „Banca de Economii” SA s-au încheiat ieri, 22 iunie, în…
-
23 Iunie 08:33
Sergiu Caraman, reales în funcția de președinte al CSM: „Aproximativ 80 la sută din ceea ce ne-am propus la începutul mandatului am reușit să realizăm”
Sergiu Caraman a fost reales, în ședința de astăzi a CSM președinte al Consilului Superior al Magistraturii pentru încă doi ani. În urma votării secrete, Sergiu Caraman a fost susținut de opt…
-
09 Iunie 11:13
„Când este vorba despre salvarea unei vieți omenești, granițele devin mai puțin importante”. Omagiu adus de Alexandru Munteanu victimelor accidentului aviatic SMURD Iași de la Haragâș
Alexandru Munteanu a comemorat astăzi victimele echipajului SMURD din Iași care și-au pierdut viața în tragicul accident aviatic produs la Haragâș, raionul Cantemir, în timpul unei misiuni de salvare.…
-
02 Iunie 18:15
Autoritățile din R. Moldova și România au comemorat victimele accidentului aviatic SMURD Iași de la Haragâș. Emil Ceban: „Memoria lor și exemplul de umanitate pe care ni l-au lăsat rămân un reper pentru noi toți” (FOTO)
Autorități din Republica Moldova și România au participat astăzi, 2 iunie, la ceremonia de comemorare a echipajului SMURD Iași care și-a pierdut viața în tragicul accident aviatic produs la Haragâș,…
-
02 Iunie 15:16
Se împlinesc 10 ani de la tragedia aviatică SMURD Iași de la Haragâș
Astăzi se împlinesc 10 ani de la tragedia în care patru membri ai echipajului aeromedical al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Iași și-au pierdut viețile, în timp…
-
02 Iunie 12:33
Zece ani de la tragedia aviatică SMURD Iași de la Haragâș. IGSU va organiza evenimente comemorative, cu participarea oficialilor din R. Moldova și România
La data de 2 iunie 2026, ora 13:00, la Complexul Memorial Haragâș din raionul Cantemir, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va organiza ceremonia de comemorare a eroilor echipajului SMURD…
-
01 Iunie 12:18
Japonia investește 14,7 milioane de dolari într-un efort pentru a echipa Ucraina și trimite soldați pentru a se antrena alături de NATO
Japonia a achiziționat echipament militar american în valoare de peste 14 milioane de dolari, în cadrul unui program NATO menit să ajute Ucraina în eforturile sale de apărare împotriva războiului…
-
31 Mai 14:40
Demisia șefului TRM, în așteptare: Consiliul de Supraveghere a luat act de cererea lui Vlad Țurcanu
Ședința Consiliului, desfășurată vineri, a durat câteva ore și a fost marcată de discuții contradictorii între membri. Principala dispută a vizat interpretarea procedurii legale privind demisia…
-
22 Mai 17:16
Atac rusesc masiv cu rachete asupra Ucrainei joi dimineață: Cel puțin 13 oameni uciși, zeci de răniți. Kievul și Odesa, cele mai dur lovite (VIDEO)
Rusia a desfășurat un mare atac cu rachete și drone asupra Kievului, Odesei și altor orașe din Ucraina, ucigând cel puțin 13 persoane și rănind alte zeci, inclusiv copii, potrivit autorităților…
-
16 Aprilie 08:18
Festival cu fanfara trupelor ruse în Cetatea Tighina. Fanfara din Zaim a refuzat participarea (Revista presei)
Tergiversăriloe și deciziile dubioase din dosarul Gacikevici, reluat de la zero după 13 ani în instanță, ține capul de afiș al presei apărută astăzi în R. Moldova/ Tot astăzi mai puteți citi…
-
15 Aprilie 09:09
FOTO, VIDEO | Momentul când misiunea Artemis II revine pe Pământ, după o călătorie istorică în jurul Lunii
Astronauții misiunii Artemis II s-au întors în siguranță pe Pământ, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o „amerizare ca în manual”. Intrarea capsulei Orion în atmosfera Pământului…
-
11 Aprilie 10:55
VIDEO | Misiunea Artemis II s-a întors în siguranță acasă. „O amerizare perfectă”, după o coborâre plină de suspans
Capsula Artemis II și echipajul său format din patru astronauți au străbătut atmosfera Pământului și au amerizat în siguranță în Oceanul Pacific vineri noapte, după aproape 10 zile petrecute…
-
11 Aprilie 09:45
Parlamentul a desemnat un nou membru în Comisia de evaluare externă
Aida-Oana Popescu a fost numită în funcția de membru al Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme…
-
26 Martie 19:40
BTA: Peste 1.000 de cetățeni bulgari au fost evacuați din Emiratele Arabe Unite
Peste 1.200 de cetățeni bulgari aflați în Emiratele Arabe Unite au primit asistență în cadrul operațiunii de evacuare a cetățenilor Bulgariei din Orientul Mijlociu și Iran, potrivit datelor prezentate…
-
08 Martie 17:00
„O încălcare flagrantă a dreptului internațional”. România condamnă atacul cu rachetă Oreșnik din Ucraina
România condamnă „cu fermitate recentele atacuri lașe ale Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv loviturile asupra Kievului și regiunii Lviv, care au provocat victime în rândul populației civile,…
-
09 Ianuarie 15:20
Se împlinesc 24 de ani atentatele din 11 septembrie 2001, când SUA au fost lovite de cele mai cumplite atacuri teroriste din istoria lor
Anul 2025 marchează 24 de ani de la atacurile din 11 septembrie 2001, când Statele Unite au fost lovite de cele mai cumplite atentate teroriste din istoria lor. Atunci, patru avioane de pasageri au fost…
-
11 Septembrie 2025 10:40
ELECTORALA 2025 | CEC amână înregistrarea PDMM în cursa electorală
Comisia Electorală Centrală a amânat înregistrarea candidaților Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM) în cursa pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. După examinarea cererii depuse…
-
25 August 2025 19:52
VIDEO | Patru membri ai organizațiilor criminale „Kitaeț” și „Makena” au fost reținuți pentru șantaj
Poliția Națională anunță că patru membri „activi” ai organizațiilor criminale „Kitaeț” și „Makena” au fost reținuți de organele de forță. Aceștia ar fi implicați în comiterea…
-
13 August 2025 12:12
Se mai teme justiția de Plahotniuc? Rusia vrea să îl salveze pe Al Capone de Grozești (Revista Presei)
Jurnaliștii de la Chișinău atenționează că dosarul Plahotniuc reprezintă cea mai bună șansă pentru refacerea încrederii în justiția moldovenească, dar poate fi și o dezamăgire totală. De…
-
27 Iulie 2025 10:50
Cine va selecta candidații R. Moldova pentru Grupul de specialiști al Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale
Guvernul urmează să aprobe Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de membru al Grupului de specialiști al Consiliului Europei privind accesul…
-
14 Iulie 2025 20:52

