Câți soldați străini vrea Ucraina drept garanții de securitate. Anunțul lui Volodimir Zelenski
-
05 Septembrie 17:37

„Mii” de soldați occidentali ar putea fi dislocați în Ucraina, în cadrul garanțiilor de securitate oferite de aliați Kievului pentru a preveni o nouă invazie rusă în cazul încheierii unui acord de pace, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Acești militari ar urma să fie „de ordinul miilor”, a precizat Zelenski.
Este un fapt, dar este încă puțin cam devreme pentru a vorbi despre asta în detaliu, a spus președintele ucrainean în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, susținută în vestul Ucrainei, relatează AFP și Reuters, transmite Digi24.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că 26 de țări s-au angajat să ofere garanții de securitate postbelice Ucrainei, inclusiv o forță internațională terestră, maritimă și aeriană. Macron a declarat inițial că aceste țări vor avea desfășurări în Ucraina, dar ulterior a precizat că unele dintre ele vor oferi garanții rămânând în afara Ucrainei, de exemplu prin ajutorul acordat pentru instruirea și echiparea forțelor Kievului.
„Este important să discutăm toate aceste aspecte...vor fi cu siguranță mii, nu doar câteva”, a declarat Zelenski după întâlnirea cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, la Ujhorod.
Liderul rus Vladimir Putin a declarat vineri că orice trupe occidentale dislocate în Ucraina sunt ținte legitime pentru Moscova.
La Ujhorod, Zelenski a declarat că a „coordonat cu Costa pașii” în negocierile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Kievul consideră că aderarea la UE este esențială pentru securitatea și redresarea sa după război.