Care sunt cerințele pentru ca cetățenii români să poată călători în SUA după eliminarea vizelor. Precizările ambasadorului României la Washington

  • 09 Octombrie 2024 16:55
Care sunt cerințele pentru ca cetățenii români să poată călători în SUA după eliminarea vizelor. Precizările ambasadorului României la Washington

Începând cu martie sau aprilie 2025, românii vor putea călători în Statele Unite fără vize, a anunțat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. România va deveni parte a programului Visa Waiver, ceea ce va însemna că românii care doresc să meargă în SUA vor trebui să obțină doar o autorizație electronică de călătorie, cu cel puțin 72 de ore înainte de plecare.

„România îndeplinește formal toate criteriile tehnice pentru a face parte din programul american de scutire de vize și ne așteptăm ca partea americană să facă acest anunț în cursul lunii ianuarie și intrarea efectivă în program să se producă în martie sau aprilie 2025. Deci din martie sau aprilie 2025, românii vor putea călători fără vize în Statele Unite”, a declarat Andrei Muraru la Antena 3 CNN, potrivit ziare.com.

În cadrul programului Visa Waiver, românii vor trebui să obțină o autorizație electronică de călătorie, care costă doar 21 de dolari. Această autorizație permite accesul pe teritoriul american pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitatea de a intra și ieși de mai multe ori, dar șederea nu poate depăși 90 de zile per vizită.

Muraru a explicat că această autorizație funcționează pe principiul unei vize electronice, însă este mult mai simplă și nu necesită un interviu la consulat.

„Acest program Visa Waiver are în acest moment 42 de state – 41, plus Qatarul, care a fost anunțat în urmă cu câteva zile. Și cetățenii acestor țări pot intra pe teritoriul american cu condiția să aibă o autorizație electronică de călătorie, adică să se înregistreze într-un sistem online cu cel puțin 72h înainte de a se îmbarca spre Statele Unite în avion. Această autorizație electronică de călătorie este după același principiu al unei vize electronice, doar că este mult mai ieftină, cu 21 dolari”, a adăugat Muraru.

În ceea ce privește refuzul emiterii autorizației de călătorie, ambasadorul a subliniat că acest procent este foarte mic. În cazurile rare de refuz, persoanele vor fi redirecționate către Ambasada Statelor Unite pentru a obține o viză prin interviu.

„Se fac verificări automate de către partea americană. Există un sistem de corelare a bazelor de date cu partea română și cine este refuzat de la emiterea acestei autorizații de călătorie este îndrumat spre Ambasada Statelor Unite pentru a urma acest proces pentru o viză cu interviu. Dar procentul celor care primesc această autorizație electronică de călătorie este foarte mare, peste 90%”, a precizat Muraru.

Pentru cei care dețin deja o viză valabilă pentru Statele Unite, nu va fi necesară obținerea autorizației electronice de călătorie, vizele existente rămânând valabile până la expirare.

„Important de precizat este că cine are o viză valabilă în acest moment sau va avea în momentul în care România va intra în programul Visa Waiver, valabilă pe 10 ani așa cum se emit aceste vize acum, aceste vize își continuă valabilitatea până la expirarea lor. Deci cine are o viză pentru Statele Unite nu mai are nevoie de formular”, a conchis Andrei Muraru.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Câțiva nori
Umiditate:43 %
Vint:6,17 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

19 instituții de învățământ profesional tehnic vor primi 32 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii

19 instituții de învățământ profesional tehnic vor primi 32 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Arhivă Radio Chișinău