Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
-
15 Iulie 08:00
La 8 iulie 2024, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a pretins să producă un eveniment senzațional, prin intermediul unui anunț de mare importanță politică, care va marca în mod pozitiv soarta de mai departe a democrației moldovenești. Anunțul senzațional s-a referit la faptul că Igor Dodon a decis să nu participe la alegerile din 20 octombrie. Respectiv, candidatul PSRM la alegerile prezidențiale este ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, decizia fiind adoptată de organele deliberative ale formațiunii. Anunțul a provocat o confuzie, care a ieșit la iveală chiar în aceeași zi, când liderul PSRM s-a văzut nevoit să nege că Alexandr Stoianoglo este candidatul PSRM, insistând că ar fi un candidat independent, susținut de PSRM.
De fapt, scopul PSRM a fost a-i lua prin surprindere pe partenerii din opoziție, punându-i în fața unui fapt împlinit, în pofida faptului că au negociat ca de comun acord opoziția să se unească în jurul unui candidat neutru, apartinic și care să aibă o autoritate publică pe larg recunoscută atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele țării. Mai mult, Igor Dodon a afișat și numele celor pe care i-a îndemnat să susțină inițiativa PSRM, dând dovadă de maturitate politică: Vladimir Voronin, lider al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM); Renato Usatîi, lider al Partidului Nostru; Ion Chicu, lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM); Ion Ceban, lider al Mișcării Alternativei Naționale (MAN); Irina Vlah, lider al Platformei Moldova; Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova; Andrei Năstase, ex-lider al Platformei Demnitate și Adevăr (PDA) etc. Surpriza a fost imensă, întrucât încununarea lui Alexandr Stioanoglo în calitate de candidat unic, apolitic, susținut de majoritatea populației, care va câștiga alegerile prezidențiale, urma să aibă loc în trei zile, în incinta Bibliotecii civilizațiilor, a liderului Congresului Civic, Marc Tkaciuk.
De fapt, confuzia provocată de liderul PSRM și-a atins apogeul chiar a doua zi, când candidatul unic s-a văzut nevoit să declare că „unele contacte... cu colegii din opoziție sugerează că mulți dintre ei nu sunt încă pregătiți pentru o astfel de discuție imediată în format extins. Mulți dintre ei mai au nevoie de timp pentru analizarea situației actuale”. Și într-adevăr, majoritatea dintre liderii partidelor de opoziție, care urmau să-și dovedească maturitatea politică prin susținerea candidaturii lui Alexandr Stoianoglo, își anunțase deja propriile candidaturi la funcția de șef al statului. De aceea, doi dintre aceștia – Renato Usatîi și Andrei Năstase au respins categoric îndemnul liderului PSRM, iar ceilalți au reacționat cu nedumerire.
Personalitatea lui Alexandr Stoianoglo vs. păcatele Irinei Vlah
Liderul Platformei Moldova, Irina Vlah, nu s-a lăsat convinsă de îndemnul lui Igor Dodon, cel puțin până la sfârșitul lunii iulie: „La acest moment încă nu am luat o decizie... Noi acum putem vorbi despre trecut, pentru că situația care e acum nu e cea din septembrie sau octombrie 2023, atunci discutam, aveam o listă, era un timp potrivit pentru discuții. Dar, în februarie, anumiți politicieni au zis că nu vor găsi compromis și nu va fi un candidat unic și au decis să candideze. De aceea, despre ce putem să vorbim? Avem o poziție clară pentru turul II”.
Irina Vlah are motive foarte serioase să nu se lase ademenită de propunerile lui Igor Dodon, fiindcă acestea, pur și simplu, nu sunt sincere. Vorba e că acum un an, după încheierea mandatului de guvernator al Găgăuziei, Irina Vlah își declarase intenția de a reveni în politica națională. Atunci, ea a lăsat să se înțeleagă că ar vrea să devină candidat unic al opoziției la funcția de șef al statului. Pretenția ei se baza pe faptul că ar fi devenit cu adevărat un politician profesionist. Speranța ei a fost spulberată de liderul PSRM, care a descurajat-o foarte brutal să aspire că ar putea deveni candidat unic al opoziției la alegerile prezidențiale: „Atunci când e vot direct pentru un candidat, cu toată stima și respectul față de cei din Găgăuzia, eu nu cred că moldovenii masiv vor vota pentru un reprezentant al Găgăuziei, la alegeri directe”. În al doilea rând, Igor Dodon a lăsat să se înțeleagă că regretă că ar fi salvat-o pe Irina Vlah de pușcărie, atunci când coordonatorul executiv al Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc, ar fi vrut s-o aresteze.
Este de remarcat că declarațiile liderului PSRM, făcute în numele moldovenilor, care, chipurile, nu ar vota vreodată vreun etnic găgăuz în vreo funcție publică înaltă, sunt incalificabile. Totuși, trebuie să recunoaștem că, între timp, Igor Dodon a înregistrat un anumit progres. La distanță de doar un an de zile, el și formațiunea pe care o conduce au decis să-l înainteze la funcția de șef al statului pe Alexandr Stoianoglo, deși acesta este etnic găgăuz: „a apărut speranța, șansa... că lucrurile pot fi schimbate, noi astăzi am dat această speranță oamenilor și ea va fi în creștere. Da, ei for încerca să invoce că el e găgăuz, că Platon..., nu știu ce, lăsați aceste prostii, el e jurist, în primul rând, e independent, unicul procuror general care nu a fost controlat politic de nimeni... Noi suntem acum în situația când oamenii nu se vor uita la etnie, oamenii se vor uita la personalitate”.
Așadar, trebuie să se înțeleagă că deosebirea dintre Irina Vlah și Alexandr Stoianoglo ar fi că ultimul are personalitate, spre deosebire de prima, de aceea identitatea etnică nu mai contează. Problema e că pentru Irina Vlah acest demers al lui Igor Dodon în favoarea lui Alexandr Stoianoglo nu poate fi credibil.
Alexandr Stoianoglo pe urmele lui Nicolae Timofti?
În discursul său, după ce a fost prezentat de către Igor Dodon în calitate de candidat al PSRM, Alexandr Stoianoglo a ținut să menționeze că nu este politician, iar în calitate de susținător al integrării europene a Republicii Moldova are capacitatea de a comunica cu diferiți politicieni în căutarea și găsirea soluțiilor de compromis. Acest discurs a readus în memorie epopeea alegerii președintelui Republicii Moldova, în 2012. Atunci, cu susținerea PSRM și a lui Igor Dodon, în funcția de șef al statului a fost ales juristul Nicolae Timofti. Fără suportul lui Igor Dodon și a Zinaidei Greceanîi alegerea de către Parlament a lui Nicolae Timofti ar fi fost imposibilă, iar alternativa era - desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, pe care cel mai probabil le-ar fi câștigat PCRM. Ultimul însă fusese trădat de Igor Dodon, iar pentru justificarea trădării fusese inventat un test al statalității, care i-a fost aplicat lui Nicolae Timofti, calificându-l drept candidat potrivit pentru funcția de șef al statului.
Actualmente, asemănarea situației lui Alexandr Stoianaglo cu cea a lui Nicolae Timofti din 2012, este izbitoare. Ultimul, la fel ca și primul era un jurist de înaltă calificare – fost președinte al Curții Supreme de Justiție. Și Nicolae Timofti sublinia că nu este politician, dar că este susținător al integrării europene. Asemănarea se extinde și asupra faptului că, în 2012, PSRM se rupsese de PCRM, pentru a-l susține pe Nicolae Timofti, iar actualmente, în 2024, PSRM s-a rupt de grupul susținătorilor dornici de identificarea unui candidat unic al opoziției. Asemănările menționate ar trebui să-l pună în gardă pe Alexandr Stoianoglo, întrucât se poate convinge că Igor Dodon nu-și schimbă năravul. În acest sens, merită să se ia în considerație cum și-a schimbat liderul PSRM atitudinea față de Nicolae Timofti la distanță de trei ani după ce-l testase și promovase în funcția de șef al statului: „Propunerea noastră este următoarea. Domnule Timofti, ca să nu plecați în istorie cu porecla de „rață mută” și fără de voință, la ispășirea mandatului, mai bine demonstrați caracter acum, în aceste zile și dați-vă demisia de onoare”.
Din păcate, nefiind politician, un om cumsecade, precum neîndoielnic este Alexandr Stoianoglo, a devenit, se pare, victimă a manipulărilor politice ale PSRM și liderului acestui. Dacă era un politician experimentat, Alexandr Stoianoglo ar fi ajuns la concluzia că niciodată un partid politic sau liderul acestuia nu renunța să candideze la o înaltă funcție publică, dacă sunt încrezători că o pot câștiga. De aceea, renunțarea în favoarea altei persoane, în special a uneia neexperimentate, este un truc politic pentru a camufla slăbiciunile și frica de a pierde alegerile. Trucurile, în schimb, permit pescuitul în ape tulburi. Așa s-a întâmplat în cazul susținerii candidaturii lui Nicolae Timofti. Igor Dodon și PSRM au avut nevoie de o pauză, pentru a nu intra în alegerile parlamentare anticipate, care ar fi pus capăt supraviețuirii politice a PSRM. Profitând de pauza creată, timp de doar doi ani de zile, datorită Zinaidei Greceanîi, s-a reușit convingerea lui Vladimir Putin să parieze în Republica Moldova pe susținerea PSRM în detrimentul PCRM. Acest lucru s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2014, când cu ajutorul unei fotografii alături de Putin, Igor Dodon și PSRM au reușit să convertească ½ din electoratul PCRM și să devină unul dintre principalele partide din Republica Moldova.
Ironia sorții e că actualmente, favorit al Rusiei putiniste (любимая жена) a devenit Ilan Șor și Blocul Pobeda, care au preluat fluxurile bănești din Rusia pentru menținerea controlului asupra Republicii Moldova. Problema e că Blocul Pobeda se căznește să identifice un candidat puternic la funcția de șef al statului, dar nu reușește, deocamdată. Acestea sunt circumstanțele, care-l fac pe Igor Dodon să se teamă de participarea la alegerile prezidențiale pe care a înțeles că nu le poate câștiga. De aceea, a recurs la identificarea unui substituent, care este Alexandr Stoianoglo. Trucul lui Igor Dodon constă în crearea spațiului de manevră pentru a da vina pentru eșec pe partenerii care nu au manifestat maturitate politică, atunci când au fost puși în fața faptului împlinit.
Concluzii
Folosindu-se de lipsa experienței politice a lui Alexandr Stoianoglo, PSRM i-a cauzat deja daune morale acestuia. Mulți și-au amintit că Procurorul general, Alexandr Stoianoglo și-a exprimat public convingerea că Igor Dodon este un infractor, care primea bani de la Vlad Plahotniuc pentru finanțarea ilegală a PSRM, dar nu putea demonstra acest lucru. Acest compromis a provocat un asalt asupra lui Alexandr Stoianoglo, care ar fi făcut un deal cu propria-i conștiință, acceptând să fie promovat de o persoană a cărei onestitate a contestat-o public.
La fel, a fost scoasă în prim plan presupusa relație a lui Alexandr Stoianoglo cu fugarul Veaceslav Platon, bănuit de numeroase crime financiare. Respectiv, Stoianoglo a fost etichetat imediat drept candidat al oligarhilor. Această bănuială este alimentată nu doar de declarațiile neatente ale lui Stoianoglo în raport cu Veaceslav Platon. Este suspectă și susținerea exagerat de insistentă a ex-procurorului general de către fosta jurnalistă, Natalia Morari, care face jocurile lui Platon, convingându-l pe Stoianoglo că ar putea câștiga alegerile prezidențiale chiar din primul tur. Vorba e că Natalia Morari e un sfetnic estrem de periculos, care s-a implicat și în alegerile din 2009, contribuind la deturnarea unui protest pașnic în unul extrem de violent, soldat cu arderea Parlamentului și a Președinției. Implicarea ei alături de liderul PSRM în convingerea lui Stoianoglo ar trebui să provoace suspiciuni fiindcă s-a înfruptat copios din tușonka lui Igor Dodon, până a găsit o sursă bogată în proteine în milioanele lui Veaceslav Platon.
Recomandare
Dacă ține câtuși de puțin la propria reputație și își respectă partenerii din opoziție cu care s-a aventurat în căutarea unui candidat unic, comun, atunci PSRM ar trebui să facă un lucru elementar – cel puțin, să schimbe titlul știrii din 8 iulie 2024 – „ALEXANDR STOIANOGLO – CANDIDATUL PSRM LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE”, care pune în evidență minciuna promovată de liderul formațiunii despre faptul că Alexandr Stoianoglo ar fi un candidat independent, unic și apolitic