Cancerul renal ar putea fi tratat cu medicamente deja existente

  • 02 Decembrie 2022 18:28
Cancerul renal ar putea fi tratat cu medicamente deja existente

Un studiu privind cancerul renal la nivel monocelular a descoperit un potențial medicament care să trateze carcinomul cu celule renale, o formă cu o rată de mortalitate ridicată, care este greu de detectat.

Cercetătorii de la Institutul Welcome Sanger, din cadrul Universității Cambridge și de la Spitalele Universitare Cambridge din Marea Britanie, au identificat celulele imune cunoscute drept macrofagecare exprimă gena IL1B ca fiind crucială pentru dezvoltarea tumorilor, transmite descopera.ro.

Studiul, publicat în Cancer Cell, recomandă macrofagele IL1B drept terapie promițătoare pentru tratarea carcinomului cu celule renale, având în vedere că acest tip de celule a fost deja vizat cu medicamente existente care previn cancerul pulmonar.

Carcinomul cu celule renale (CCR) este al șaptelea cel mai frecvent tip de cancer în Marea Britanie. Boala are o rată de mortalitate de 50%, parțial din cauza faptului că trei din cinci pacienți nu prezintă niciun simptom până când cancerul ajunge într-un stadiu avansat.

Multe tumori de CCR apar atunci când ambele copii ale genei Von Hippel-Lindau (VHL) sunt dezactivate. Un subgrup de pacienți a moștenit cancerul de rinichi, inclusiv boala VHL, care este o afecțiune genetică în care o copie a genei VHL este dezactivată de la naștere. Cea de-a doua copie a VHL este de obicei dezactivată ca urmare a unui eveniment genetic comun care apare adesea la începutul vieții, fapt ce duce la formarea a nenumărate tumori.

În acest nou studiu, cercetătorii de la Wellcome Sanger Institute și de la Universitatea din Cambridge au analizat celulele a 12 pacienți cu tumori renale. Probele au fost prelevate din diferite părți ale tumorii, precum și din țesut renal normal.

Această analiză a evidențiat un anumit tip de celulă imună, un macrofag care exprimă gena IL1B, ca fiind abundentă la marginea tumorilor, potrivit Medical Xpress.

„Utilizarea, atât a secvențierii unicelulare, cât și a transcriptomicii spațiale ne-a permis să descoperim nu numai tipurile de celule prezente în aceste tumori de carcinom cu celule renale, ci și cum erau organizate. Această abordare a însemnat că am putut localiza macrofagele care exprimă gena IL1B la marginile anterioare ale tumorilor, acționând aproape ca o avangardă pentru dezvoltarea tumorilor”, a explicat dr. Ruoyan Li de la Wellcome Sanger Institute.

Tratarea tumorilor VHL fără intervenție chirurgicală, un pas important pentru pacienți

„Ca urmare a cercetărilor, perspectivele celor care trăiesc cu boala VHL s-au îmbunătățit foarte mult în ultimii ani […]. Ne apropiem de o nouă eră de gestionare a bolii VHL, cu o schimbare majoră de paradigmă care, în cele din urmă, ar putea chiar să elimine aceste operații. O modalitate de a trata tumorile legate de VHL fără intervenție chirurgicală ar fi un impuls uriaș pentru cei care suferă de această afecțiune […]”, a precizat Joshua Mann, director de sănătate al VHL Alliance.

Cercetătorii planifică deja studii clinice pentru a testa dacă țintirea macrofagelor IL1B este un tratament eficient pentru CCR. Faptul că medicamentele existente s-au dovedit a fi eficiente în prevenirea unor cancere pulmonare oferă speranța că aceste teste ar putea duce la rezultate promițătoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău