Campanie de promovare a abilităților copiilor cu nevoi speciale

  • 25 Noiembrie 2019 15:00
Campanie de promovare a abilităților copiilor cu nevoi speciale

Abilitățile copiilor cu cerințe educaționale speciale vor fi promovate în cadrul unei campanii de sensibilizare cu genericul: „Și eu pot…”. Campania este lansată de către Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului. Solicitată de IPN, Lucia Caciuc, șef interimar al Direcției, a spus că evenimentul are loc în contextul marcării, în data de 3 decembrie, a Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități.

Timp de două săptămâni, până pe 9 decembrie, în centrele de plasament, comunitare și cele de zi din Chișinău vor fi organizate diferite activități cultural-artistice, la care vor participa și copii cu cerințe educaționale speciale, pentru o mai bună incluziune a acestora.

Lucia Caciuc a mai spus că, pe data de 3 decembrie, când este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, în centrele de plasament, comunitare și cele de zi vor fi organizate master class-uri, unde copiii, alături de artiști plastici, vor picta și vor lucra în lut, iar lucrările vor fi expuse în cadrul unei expoziții cu vânzare care va fi organizată în ajun de Crăciun.

„Vrem să implicăm în activități sociale copiii cu dizabilități, dar totodată vrem să atragem atenția persoanelor din jurul acestor copii că ei există, că sunt capabili să facă lucruri frumoase”, a spus Lucia Caciuc.

În cadrul campaniei vor fi distribuite cetățenilor pliante informative pentru a-i sensibiliza asupra nevoilor persoanelor cu dizabilități.

În municipiul Chișinău sunt circa 400 de copii cu dizabilități.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău