Campania „Rostul Postului” va fi în acest an și pentru copiii refugiaților ucraineni
-
07 Martie 2022 16:15
Pentru al șaselea an consecutiv, CCF Moldova lansează campania socială „Rostul Postului”. Este o inițiativă prin care asociația își propune să colecteze fonduri în sprijinul familiilor și copiilor greu încercați. Fondurile colectate în acest an vor fi nu doar pentru a sprijini familiile cu copii din Moldova, ci și pentru copiii refugiaților ucraineni, transmite IPN.
În perioada 7 martie - 23 aprilie, pot fi făcute donații la un restaurant virtual. Accesând platforma www.rostulpostului.md, donatorul comandă mâncarea pe care ar vrea să o consume, iar contravaloarea acesteia va ajunge în contul CCF Moldova, pentru a ajuta sute de copii.
„Având dublă responsabilitate – avem nevoie de și mai multă susținere. Oamenii au nevoie de oameni, mai cu seamă în aceste timpuri grele, când numărul copiilor aflați în dificultate crește din oră în oră”, precizează asociația.
„Bucuria de a da de multe ori o depășește pe cea de a primi. Aceasta bucurie e însutită când știi câtă nevoie există. Mii de familii cu copii trec hotarul țării noastre, nu din propria alegere, dar fiind mânați de război și distrugere. În țară, alți mii de copii au nevoie de sprijin pentru a rămâne în familiile lor. Pentru noi, necazul fiecărui copil are aceeași culoare și intensitate. Azi, vei renunța la o cafea, iar acest mic sacrificiu va achita un prânz modest pentru un copil. E cea mai pură formă a iubirii de cel apropiat”, susține președinta CCF Moldova, Liliana Rotaru.
În următoarele șapte săptămâni persoanele sunt îndemnate să se alăture campaniei Rostul Postului.