Campania „Masa Bucuriei”, organizată astăzi de Misiunea Diaconia (FOTO)

  • 08 Aprilie 2017 12:17
Campania „Masa Bucuriei”, organizată astăzi de Misiunea Diaconia (FOTO)

Misiunea Socială Diaconia desfășoară astăzi campania națională „Masa Bucuriei”. În 100 de magazine din întreaga țară, al optulea an consecutiv, vor fi colectate produse alimentare pentru susținerea persoanelor vârstnice și celor din familii social-vulnerabile.

Toate donațiile acumulate vor fi transformate în prânzuri zilnice și pachete alimentare distribuite beneficiarilor de la cinci cantine sociale dezvoltate de Diaconia și partenerii campaniei.

Organizată tradițional în Sâmbăta Floriilor, campania de Paști „Masa Bucuriei” este cel mai mare proiect național de sprijinire a oamenilor nevoiași și are drept scop cultivarea solidarității, milosteniei, și iubirii de aproapele. Campania va avea loc concomitent, de la ora 10:00 la 21:00 în 100 de magazine din 20 de localități: Chișinău, Bălți, Cahul, Edineț, Căușeni, Cantemir, Ungheni, Ștefan-Vodă, Strășeni, Călărași, Soroca, Hâncești, Dondușeni,  Ialoveni și altele, anunță Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei

În această zi, cei peste 800 de tineri voluntari îi vor informa și îndemna pe oameni ca, în preajma Sărbătorilor de Paști, în afară de produsele achiziționate pentru familie, să doneze produse pentru susținerea celor în dificultate. 

Cumpărătorii sunt îndemnați să doneze produse alimentare cu un termen de valabilitate mai mare, deoarece acestea urmează să fie utilizate, pe parcursul întregului an, în prepararea prânzurilor distribuite la cantinele sociale.

În cadrul campaniei de anul trecut au fost adunate 32 de tone de produse alimentare. Acestea au ajuns la beneficiari sub formă de 1630 de pachete cu produse alimentare distribuite în preajma sărbătorilor creștine, iar zilnic 300 de bătrâni au primit un prânz gratuit asigurat în cadrul celor  cinci cantine ale organizațiilor implicate în campanie.

Doritorii pot dona pentru susținerea cantinelor sociale pe e-donații sau prin intermediul terminalelor de plată MMPS, QIWI și Netto Pro. Costul unui prânz la cantina mobilă este de 15 lei, iar cu 400 de lei asigur hrana unui bătrân pentru o lună.

Pe 8 aprilie, donează produse alimentare în unul dintre magazinele implicate în campanie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău