Ploile pun în pericol campania de recoltare a cerealelor și pot cauza prejudicii materiale agricultorilor

  • 11 Iulie 2018 12:25
Ploile pun în pericol campania de recoltare a cerealelor și pot cauza prejudicii materiale agricultorilor

Ploile abundente din ultima perioadă impun mai multe riscuri campaniei de recoltare a cerealelor, care este în toi, și pot cauza prejudicii materiale producătorilor agricoli. Despre aceasta a explicat, la solicitarea MOLDPRES, Marin Grama, consultant superior în Direcția politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine vegetală a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM).

„Ploile nu numai că vor tărăgăna campania de recoltare, dar vor spori și îmburuienirea câmpurilor, iar acestea sunt fenomene nedorite pentru perioada secerișului. Buruienile vor îngreuna procesul de lucru și vor implica fermierilor cheltuieli în plus pentru procesarea și separarea grăunțelor. Anume pentru astfel de situații se potrivește la propriu zicala "a alege grâul de neghină"”, a spus Marina Grama.

Potrivit specialistului, va fi nevoie de mijloace suplimentare și pentru diminuarea umidității mari a spicelor. “Acestea trebuie să fie uscate, conform normelor, altfel, există riscul apariției mai multor boli sau a mucegaiului. De asemenea, acești factori vor influența procentul de gluten din grăunțe, iar în final calitatea grâului și respectiv prețul”, a specificat reprezentantul MADRM.

În aceeași ordine de idei, Marin Grama a precizat că în urma ploilor se produc spălări de teren și vor avea de suferit în primul rând câmpurile unde nu s-au întreprins măsuri de prevenire a eroziunii. „Cel mai simplu ce poate fi făcut pentru prevenirea scurgerilor și alunecărilor de teren ar fi plantarea pe perimetrul câmpurilor arabile a unor fâșii de culturi perene, bunăoară, lucerna. Acestea au funcții de reținere, fapt ce ar fi doar un beneficiu pentru semănături la timpul potrivit. Mulți producători cunosc acest lucru, dar din păcate nu-l aplică, iar urmările sunt deseori lamentabile”, a afirmat pentru MOLDPRES, consultantul superior de la Ministerul Agriculturii.

Conform lui Marin Grama, datele din teritoriu de la finele săptămânii trecute indicau că, de la începutul campaniei, în țară s-au recoltat peste 30% din suprafețele cu grâu și aproape o jumătate din cele cu orz.

În majoritatea localităților din Republica Moldova, campania de recoltare a culturilor cerealiere de grupa I a început la sfârșitul lunii iunie. Din cauza precipitațiilor, în 11 raioane secerișul a demarat cu întârziere de aproximativ o săptămână.

Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, ploi cu descărcări electrice sunt posibile pe întreg teritoriul țării până la finele săptămânii curente.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:95 %
Vint:4,63 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău