Campania de informare a elevilor „Școală+Poliție=Siguranță” se desfășoară în localitățile din R. Moldova

  • 06 Septembrie 2022 09:40
Campania de informare a elevilor „Școală+Poliție=Siguranță” se desfășoară în localitățile din R. Moldova

Oamenii legii au inițiat campania „Școală+Poliție=Siguranță”. Aceasta se desfășoară tradițional la începutul anului școlar și include acțiuni de informare a copiilor și părinților privind siguranța în mediul educațional și cel social.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Oxana Toderiță, a specificat că, în cadrul campaniei, oamenii legii vor prezenta elevilor instituțiile statului care vin în suportul copiilor victime. „Este important ca aceștia să cunoască unde se pot adresa și ce organe ale statului pot sesiza la necesitate. Totodată, la orele informative, polițiștii vor vorbi cu copii despre: violență, siguranța în mediul online, comportamentul delincvent, abandonul școlar și de domiciliu. La fel, elevii sunt anunțați că, în caz de necesitate, pot apela la telefonul copilului: 116 111”, a spus sursa citată.

De asemenea, angajații IGP vor vorbi cu copiii despre măsurile de siguranță în timp ce sunt singuri acasă, când discută cu persoane străine în stradă sau online, când se deplasează în locuri aglomerate, precum și la traversarea străzii, transmite MOLDPRES.

Totodată, oamenii legii au venit cu recomandări și pentru părinți. În scop de siguranță, aceștia i-au îndemnat să învețe copiii adresa domiciliului și numărul de telefon al părinților.

Campania „Școală+Poliție=Siguranță” se desfășoară anual, în luna septembrie, în toate localitățile din țară.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău