Campania „Copiii Moldovei citesc o carte”, la cea de-a doua ediție
-
20 Decembrie 2013 15:20

Mii de copii din peste 20 de raioane s-au implicat în Campania Națională „Copiii Moldovei citesc o carte”, ediție care anul acesta a fost dedicată lucrării „Nu vă îndrăgostiți primăvara” de Nicolae Dabija.
La festivitatea de totalizare a campaniei patronate de prima doamnă Margareta Timofti au participat scriitori, elevi, profesori și bibliotecari.
În cadrul campaniei „Copiii Moldovei citesc o carte”, ajunsă anul acesta la cea de-a doua ediție, bibliotecile publice și cele școlare au organizat promovarea și lectura cărții ”Nu vă îndrăgostiți primăvara” de Nicolae Dabija. Cartea a fost recomandată prin lecturi publice, întâlniri cu autorul, dezbateri, conferințe sau diferite concursuri de creație literară și de desen.
Directorul Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă”, Claudia Balaban, inițiatoarea campaniei.
Nicolae Dabija susține că în urma acestei campanii a descoperit în tinerii din Republica Moldova un foarte bun public cititor de proză, capabil să pătrundă în subtexte și să înțeleagă metaforele.
Cea de-a doua ediție a campaniei s-a desfășurat în perioada ianuarie-decembrie 2013. Scriitorul propus pentru ediția de anul viitor este Spiridon Vangheli cu lucrările ”Și eu sunt Guguță ” și ”Copii din cătușele Siberiei ”.