Cadrul legal referitor la controlul averii și intereselor personale ar putea fi modificat
-
17 Februarie 2021 12:40
Domeniul legislației naționale care reglementează procedura de declarare a averii și intereselor personale, precum și procedura de constatare a încălcărilor regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, urmează a fi modificat. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul unui proiect de modificare a Legii în acest sens.
Documentul a fost elaborat în scopul asigurării calității legii sub aspectul clarității, accesibilității și previzibilității sale. Acesta include stabilirea unui termen de 2 ani de zile din momentul efectuării activității administrative pentru efectuarea controlului în vigoare, iar în caz de constatare a unor nereguli, persoana să poată fi sancționată în interiorul acestui termen (în cazul aleșilor locali, conducătorilor și adjuncților acestora din instituțiile de învățământ publice și din instituțiile medico-sanitare publice). Autorii propun și obligativitatea de a efectua verificări prealabile la executarea controlului averii și intereselor personale.
De asemenea, urmează stabilirea unui termen maxim de efectuare a controlului și anume 3 luni de la inițiere, stabilirea posibilității contestării procesului verbal de inițiere a controlului sau de refuz al inițierii acestuia.
Potrivit autorilor, proiectul respectiv a fost elaborat întru combaterea lacunelor în legislația care reglementează procedura de declarare a averii și intereselor personale, dar și în vederea asigurării aplicării corecte a acesteia.
Inițiativă legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova.
Proiectul urmează a fi dezbătut în ședința plenară.