Bursele sportivilor de performanță vor fi dublate

  • 03 Noiembrie 2022 11:30
Bursele sportivilor de performanță vor fi dublate

Sportivii de performanță, care au premii la discipline olimpice, vor primi burse de două ori mai mari. Un PROIECT care prevede acest lucru a fost adoptat la ședința plenară de astăzi, 3 noiembrie.

Documentul stipulează dublarea valorii burselor, care, în prezent, variază între 3 000 și 25 000 de lei, în funcție de performanța obținută de sportiv. Astfel, cuantumul burselor de performanță va începe de la 6 000 de lei și va ajunge până la 50 de mii de lei, se arată în comunicat.

O altă prevedere a proiectului de lege este reglementarea la nivel legislativ a măsurilor de protecție socială și asigurare financiară a sportivilor de performanță. În prezent, acest lucru este reglementat parțial, la nivel de hotărâre de Guvern.

Pentru majorarea burselor de performanță sunt prevăzute cheltuieli de până la 15 milioane de lei. Banii vor fi realocați din bugetul prevăzut pentru activități sportive, care, până acum, nu au fost utilizați.

În prezent, 114 sportivi din țara noastră beneficiază de burse de performanță și doar zece dintre ei primesc o alocație lunară de peste 10 000 de lei.

”Acesta este un prim-pas în a susține sportivii de performanță din țara asta, care ne duc mândria în toată lumea. Acest proiect de lege este o răsplată pentru efortul nemaipomenit pe care ei îl fac pentru această țară, în condițiile în care, timp de 30 de ani, mult prea puțin s-a vorbit despre sportivii de performanță și despre munca lor”, a menționat unul dintre autorii proiectului, deputatul Adrian Băluțel.

Proiectul de lege a fost votat în a doua lectură de 71 de deputați.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău