Bugetul municipiului Chișinău pentru 2017 a fost aprobat

  • 10 Februarie 2017 07:29
Bugetul municipiului Chișinău pentru 2017 a fost aprobat

Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2017 a fost aprobat joi, 9 februarie, în primă lectură, după mai bine de șapte ore de dezbateri, cu votul a 28 de consilieri. Frațiunea socialiștilor din CMC a votat împotrivă, iar un consilier s-a abținut.

Potrivit proiectului de bugetului, veniturile pentru anul 2017 vor constitui peste trei miliarde 305 milioane de lei, iar cheltuielile vor însuma circa 3 miliarde 702 milioane de lei, cu un deficit  bugetar de circa 400 de milioane.

Drept sursă de acoperire a deficitului bugetar vor fi folosite mijloacele financiare preconizate a fi obținute din vânzarea activelor fixe, sursele externe, precum și sursele interne de finanțare.

Din suma veniturilor, circa 1,5 miliarde de lei sunt transferuri de la bugetul de stat.

Consilierii socialiști au refuzat să voteze proiectul legii bugetului pentru anul 2017 și au declarat că vor constesta votul, întrucât, în opinia lor, acesta ar fi avut loc cu încălcări, iar consilierilor municipali nu li s-a oferit dreptul să facă propuneri. Pe de altă parte, președintele ședinței, Ilian Cașu, a replicat că au fost respectate toate procedurile.

De notat că bugetul municipiului Chișinău pentru 206 a fost votat în luna iulie a aceluiaș an.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău