Bugetul de stat, prejudiciat cu 3 milioane de lei
-
25 Septembrie 2013 15:13
Inspectorii sociali au depistat fraude și erori la acordarea ajutoarelor sociale în valoare de peste trei milioane de lei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, în cadrul unei conferințe de presă. În acțiuni frauduloase au fost implicați asistenți sociali din Cimișlia, Hâncești, Fălești, Telenești, Nisporeni, Ștefan-Vodă, Ungheni, Glodeni și Briceni.
Potrivit ministrului Valentina Buliga cea mai mare parte a prejudiciului se datorează unor erori, fie prin prezentarea unor dosare incomplete sau declarații eronate.
Inspecția Socială a recomandat autorităților publice locale și consiliilor raionale să constituie comisii speciale care să revizuie dosarele pentru a stabili gradul real de vulnerabilitate al acelor familii care au beneficiat de ajutor sociale.
Potrivit datelor statistice în luna aprilie de ajutor pentru perioada rece a anului beneficiau 73.682 de familii. La 1 septembrie 2013, în Republica Moldova aproape 30 de mii de familii erau beneficiare de ajutor social.
Valoarea ajutorului pentru perioada rece a anului este de 200 de lei, se acordă familiei timp de cinci luni. Ajutorul social se acodă în funcție de mărimea familiei și reprezintă, în medie, 800 de lei potrivit Valentinei Buliga.