Bugetul asigurărilor sociale de stat 2026, adoptat în lectura a doua: Pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,8%
-
29 Decembrie 2025 13:15
Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2026, care prevede o serie de măsuri menite să sprijine pensionarii, familiile și persoanele cu dizabilități. Conform proiectului de lege aprobat, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,8% începând cu 1 aprilie 2026, iar peste 665.000 de persoane vor beneficia de pensii.
În ceea ce privește sprijinul pentru familii, alocația acordată la naștere va crește la 21.886 de lei, iar aproximativ 36.000 de copii vor beneficia de acest sprijin anual. De asemenea, pentru copiii de până la doi ani, indemnizația lunară va rămâne la 1.000 de lei și va fi acordată unui număr estimat de 78.000 de copii.
Veniturile și cheltuielile Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026 sunt estimate la 51,45 miliarde de lei, în creștere cu 4,2% față de anul curent. Ponderea acestora în PIB va fi de 13,6%. Printre cele mai semnificative majorări se numără alocațiile pentru protecția socială în cazuri excepționale, pentru care sunt prognozate cheltuieli de 2,49 miliarde de lei, cu o creștere de aproape 24% față de 2025.
Protecția pensionarilor va rămâne o prioritate, având în vedere că 66,5% din cheltuielile BASS vor fi alocate pentru pensii. Aceste alocații vor totaliza 34,18 miliarde de lei, cu o creștere de 11,2% față de anul precedent. De asemenea, pentru protecția socială a persoanelor cu dizabilități vor fi alocate 5,9 miliarde de lei, iar protecția familiei și a copilului va beneficia de o sumă de 4,9 miliarde de lei, în creștere cu 2,1% față de 2025.
Un alt obiectiv important al bugetului pentru 2026 este sprijinirea femeilor și familiilor, prin crearea a 2.000 de noi locuri de creșă pentru copiii de până la 3 ani. În plus, pentru protecția victimelor violenței în familie, vor fi deschise noi centre de adăpost în localitățile Telenești, Ștefan Vodă și Cahul.
În ansamblu, Legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2026 are ca scop consolidarea protecției sociale, sprijinirea familiilor și creșterea standardelor de viață pentru persoanele vulnerabile.

