Potrivit organizatorilor, sâmbătă și duminică, zona fântânilor de pe Bulevardul Unirii se transformă într-o arteră pietonală, unde va fi organizată o adevărată petrecere în stradă. Persoane de toate vârstele vor avea parte de ateliere, momente de divertisment, jocuri interactive, teatru ambulant și animație.

Sunt expuse produse locale și de artizanat, iar vizitatorii se vor putea delecta și cu specialități culinare. În seara zilei de sâmbătă, pe scena din Piața Constituției vor urca Schiller, cel mai cunoscut artist de muzică electronică din Germania, și trupa vieneză Waldeck. Tot sâmbătă, opt echipe își vor prezenta lucrările de video mapping pe fațada Palatului Parlamentului, relatează Radio România Actualități.

Denumirea multor cartiere din București este legată de vechile vetre sătești, dar și de diferite obiective importante - biserici, piețe, clădiri importante

Pe viitor, însă, vor deveni cartiere bucureștene actualele localități de la granița imediată a Capitalei?

"Au fost atâtea întâmplări care au legat spații care s-au dezvoltat nu numai în jurul legendelor, dar au atras și o populație care dorea să se profesionalizeze și nu să rămână doar în domeniul rural, ca săteni sau șerbi, până dincolo de 1907. Și atunci, orașul era o poartă de eliberare, printr-o profesie. Iar toate vetrele acestea de sate, din preajma Bucureștiului, până să se lipească de oraș, au fermentat profesional această populație și au pregătit-o, mai ales a doua generație, copiii care se nasc din părinți care le colonizează", a declarat Adrian Majuru pentru Agerpres.

Istoricul afirmă că denumirea multor cartiere din București este legată de vechile vetre sătești, "care au fost, apoi, prin urbanizare, topite în târgul medieval și în orașul modern".

"Astfel de vetre sătești evident că aveau o dezvoltare în jurul unei parohii, pentru că parohia ținea catastiful cu plătitorii de taxe, care taxe plecau apoi la Domnie, preoții fiind cam singurii știutori de carte, o bună perioadă de timp. (...) Aceste sate au luat fie denumirea unui toponim, cum a fost Oțetari, de pildă, avem stradă și biserică, sau numele unui ctitor, ori a unui apropiat ctitorului și care a participat în felul acesta la ridicarea bisericii, pentru că de biserică e vorba aici - cazul Mântuleasa, de pildă. Sau țineau de o demografie dominantă, cum a fost Mahalaua Negustori, că avem și strada", explică Majuru.

Militari, zona Lujerului

Ulterior, pe locul domeniului boieresc sau al bisericii ctitorite de o anumită persoană care îi dă și numele, alți boieri, alte familii ridică o instituție, un așezământ, dar zona păstrează denumirea inițială. În acest sens, istoricul dă ca exemplu toponimul "Colțea".

"Întâi a fost domeniul și biserica Colțea, ridicată de Colțea Doicescu. Ulterior, familia Cantacuzino ridică un spital, care tot Colțea se va numi în final. După cum vedeți, sunt denumiri care vin din mai multe direcții, dar, cu precădere, sunt legate de biserică, de un hram, sau de o demografie profesională, sau o categorie socială, cum era Mahalaua Flămânda, sau Biserica Săraca, care acum e pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. Asta se-ntâmpla în Evul Mediu, până-n veacul al XVIII-lea", precizează istoricul.

După 1870, arată el, când orașul este delimitat clar, apar și așezări suburbane, comune sau sate apropiate de București, asociate de acesta nu prin legislație, ci, mai degrabă, prin factori economici. Practic, aceste așezări alimentau orașul "cu precupeți, cu zarzavaturi, cu forță de muncă (...) mai ieftină".

Pajura, Crângași, Militari sau Drumul Taberei

"Abia după Primul Război Mondial, cu noua lege administrativă, în 1926, apar primele comune suburbane, care rămân comune suburbane până la începutul anilor '50, când o nouă lege administrativă le înglobează în oraș, mărindu-l. Și avem noile cartiere, cum au fost urbanizate după anii '60: Balta Albă, Militari, apoi Apărătorii Patriei, sau cartierul Pajura, făcut de la zero, lângă Dămăroaia, care era un sat. Nu mai vorbesc de Grivița, de Crângași, care era un cătun", susține Adrian Majuru, mai notează Agerpres.

Potrivit acestuia, Militari, de la care și-a luat numele viitorul cartier, a fost o comună, iar Drumul Taberei era, până în anii '50 - '60 poligon de tragere, de aici denumirea de mai târziu.

"Comuna Militari nu era neapărat un spațiu locuit de veterani de război, cum a fost Dămăroaia, de pildă, sau Apărătorii Patriei. Dar erau și angajați ai serviciilor militare de rang inferior. O comună obișnuită. În schimb, Șoseaua Pandurilor nu e legată de o așezare, ci de un culoar de intrare și părăsire a orașului în timpul lui Tudor Vladimirescu", a explicat istoricul.

Sursă: HotNews.ro

Ghencea, Dristor, Giulești

Despre numele Cartierului Ghencea, Adrian Majuru a dezvăluit că acesta "are legătură cu biserica, anterioară cartierului și care, prin tradiție, amintește de ctitorul lăcașului de cult, (...) un arnăut de origine albaneză Ghenci-Aga, aga fiind, de fapt poziția lui militară".

"Dristorul nu cred că are legătură cu măcinarea făinii sau a mălaiului. Nu uitați că pe linia Dunării era orașul Dârstor, care astăzi este Silistra și erau drumuri comerciale care legau Bucureștiul de linia Dunării. Nu avem și Șoseaua Giurgiului? Și Șoseaua Olteniței? Era și Șoseaua Brăilei, Calea Vergului? Era Calea Craiovei, care ducea spre Drobeta, de fapt, și era apoi Calea Rahovei după Războiul de Independență. Așa și cu această cale, care și asta se află în amprenta stradală a orașului", spune Majuru.

În ceea ce privește denumirea Cartierului Giulești, acesta susține că vine de la boierii Giulești care aveau un domeniu în zona respectivă.

"A fost un domeniu al Giuleștilor. Erau mai multe sate. Unul locuit de oameni liberi aduși de peste Dunăre și care erau manufacturieri, meșteșugari de toate felurile, era Giulești Sârbi. Apoi mai era un sălaș de țigani, Giulești Țigănie, care-i lucrau boierului pământurile. Era un domeniul mult mai întins, de unde Calea Giulești, care lega orașul de acest domeniu. Practic, el intră în denumirea urbană a corpului Bucureștilor abia după ce, în a doua decadă a secolului al XIX-lea, acest spațiu intră pe deplin în proprietate publică, adică dispare după Reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza. Acest domeniu intră în proprietatea statului pentru că prin reformă n-au fost secularizate doar averile mănăstirești, ci și o bună parte a proprietățile latifundiare", amintește Adrian Majuru.

Cadru din Dristor (2014)

Balta Albă, Ferentari, Vitan, Pantelimon

Numele Cartierului Balta Albă provine de la o groapă de var unde, în vremea domnitorului Caragea Vodă, erau aruncate cadavrele ciumaților.

Pe de altă parte, referindu-se asocierea numelui Cartierului Ferentari cu o sintagma latină "Ferentarius", Adrian Majuru susține că aceasta este "o exagerare".

"N-are legătură cu denumirea latină. Este o exagerare din punctul meu de vedere. Mai degrabă are legătură cu un corp militar unguresc, care, în timpul Războiului curuților, când Transilvania a fost regiune autonomă și s-a opus ocupării ocupării austriece de după 1683, asediul Vienei. Erau, evident, ardeleni, erau reformați, nu erau catolici precum austriecii, aveau un conte Bercsényi care îi conducea. Evident că ei fiind învinși prin 1710, războiul pornind în 1702, o bună parte din aceste trupe s-au refugiat în Valahia, care era de partea lor alături de Imperiul Otoman. Au rămas aici o perioadă, până când și-au negociat libertatea de a reveni în Ungaria, la un anumit moment dat, după ce a fost încheiat un tratat de pace între Imperiul Otoman și Imperiul Austriac (1718). Drumul folosit de ei, inclusiv tabăra, este Drumul Ferentarilor și Cartierul Berceni să nu uităm", a explicat Majuru.

Cartierul Vitan, consideră istoricul, își trage numele de la un proprietar al zonei, domeniul acestuia devenind un sat și ulterior o comună suburbană, în timp ce Pantelimonul vine de la domeniul ecleziastic cu același nume al Mănăstirii Sfântul Pantelimon.

Sursă: HotNews.ro

Adrian Majuru evocă și modul în care a apărut și s-a dezvoltat Parcul Ioanid și zona de case din jurul său.

"A fost proprietatea unui librar, George Ioanid, căruia nu-i prea mergea lui bine cu librăria și atunci, pe o suprafață mai mare de teren, și-a amenajat o mică fermă unde cultiva, pentru a vinde, pomi fructiferi și pomi ornamentali. Și avea și reclamă, primăvara și toamna, cu precădere, și vindea bine. Evident că moștenitorii desfac afacerea și vând statului. Asta după Primul Război Mondial. Atunci, din proprietatea Ioanid, o bună parte din teren se lotizează, pentru că era Bulevardul Dacia amenajat, la începutul perioadei interbelice, și apar clădirile frumoase din jur. Iar pe zona mai mlăștinoasă, asupra căreia era mai complicat să intervii, au amenajat un parc. Cum a fost și cu Grădina Icoanei. (...) A fost amenajat un parc prin secarea unui lac. E complicat să ridici acolo clădiri, e pânza freatică ridicată. Așa și cu această grădină care era firesc să păstreze memoria proprietarului și a unei amintiri legate de un loc care a avut o altă destinație", spune Majuru.

Acesta nu uită să menționeze și "cartierele etnice ale Bucureștilor", precum cel evreiesc, mahalaua grecilor sau a albanezilor.

"Erau și cartiere etnice, care au devenit astfel în câteva generații. Alături de Cartierul Evreiesc, foarte dinamic tot timpul, încă din secolul al XVI-lea, a mai fost zona locuită de bărații unguri, în jurul Bărăției catolice, a mai fost Mahalaua Grecilor, în zona veche a orașului, cu o biserică a lor, care nu mai este, și pe locul acela se află Palatul Dacia România, fostă societate de asigurări ridicată în 1870 și care va fi, sper în câțiva ani, sediul Pinacotecii București. (...) A mai fost și o mahala a albanezilor, în zona Parcului Izvor, care a dispărut la sistematizare, la începutul secolului al XIX-lea. Și bulgarii aveau un spațiu al lor, dar cu precădere înspre Popești-Leordeni, bulgarii pavlikeni, de confesiune catolică. Ei emigrau din Balcani sub presiune turcească", povestește istoricul.

Noaptea prin Pantelimon

El a punctat, în acest context, că, în jurul anului 1900, "pe majoritatea străzilor centrale ale orașului, nu doar în Centru Vechi, ci și spre Piața Romană, Mihai Bravu" exista populație alogenă.

"Nu era stradă să nu aibă populație alogenă. Cetățeni români, dar de alte confesiuni etnice și religioase. Erau foarte mulți. Această populație a dispărut după cel de-al Doilea Război Mondial, când ei au emigrat. Sau chiar în anii războiului. Erau și mulți maghiari și mulți germani aici, care n-au legătură cu războaiele. Și englezi și scoțieni, erau și elvețieni. Asta pe la 1900. Antreprenori, manufacturieri, arendași. Scoteau bani din orice", relatează Majuru.

Potrivit istoricului, Bucureștiul avea și cartiere rău famate.

"Nu a fost numai Ferentariul, care nu era famat deloc. Nici în perioada interbelică. Asta e o poveste care apare după Al Doilea Război Mondial. Erau, prin comportament și prin sărăcia socială a acestor populații care le colonizau - a fost Tirchileștiul, Delea Veche și Delea Nouă, care erau în partea de est, nord-est a orașului. Sunt și acum străzile și bisericile. Spre Mihai Bravu. Dar asta e o poveste de secol XIX", a spus Adrian Majuru.

Cartierul Cotroceni

Vor ajunge actualele localități limitrofe viitoare cartiere bucureștene?

Acesta vorbește și despre prezent, afirmând că există și acum localități în apropierea orașului care depind economic de București.

"În momentul de față, Bucureștiul respiră în ceafa unor orașe și comune care sunt aproape lipite de limita administrativă, cum ar fi Chitila, Popești-Leordeni sau Chiajna - să nu mai vorbim de comuna Roșu - și, practic, cum ar fi și firesc, printr-o manieră diferită, prin legea viitorului spațiu metropolitan, economic ele depind de București și vor intra și administrativ, probabil cu o formă de autonomie locală, adică își vor păstra primarii și micile politici comunitare. Nu vor mai fi cartiere topite într-un sector cu un primar distinct, tocmai pentru a da, pe noul trend administrativ european, libertatea comunităților locale să se dezvolte armonios și prin deciziile pe care le iau în ceea ce le privește", afirmă Majuru.

Istoricul crede că actualele denumiri ale cartierelor Capitalei vor rămâne și după adoptarea preconizatei legislații.