București | Câteva zeci de oameni protestează în Piața Victoriei. Alte câteva zeci, la Palatul Cotroceni
-
18 Februarie 2017 18:53
Câteva zeci de oameni protestează, sâmbătă seară, în Piața Victoriei, în a nouăsprezecea zi de manifestații antiguvernamentale. Alte câteva zeci de persoane care cer demisia președintelui Klaus Iohannis și susțin Guvernul se află în fața Palatului Cotroceni, pentru a paisprezecea zi consecutiv.
În cea de-a nouăsprezecea zi de proteste s-au strâns în fața Palatului Victoria, până la ora transmiterii acestei știri, câteva zeci de oameni, care scandează: "Zi de zi aici vom fi ,"Hoții”, "Demisia”, "DNA să vină să vă ia", "PSD, ciuma roșie", "Jos Tăriceanu, Dragnea și Grindeanu".
Oamenii flutură steaguri tricolore, fluieră și suflă în vuvuzele. Circulația rutieră în zonă se desfășoară normal.
Numărul record de manifestanți în Piața Victoriei a fost atins în 5 februarie, când peste 280.000 de oameni au protestat chiar în ziua în care Guvernul a abrogat Ordonanța de Urgență privind codurile penale.
Sâmbătă seară, câteva zeci de persoane care susțin Guvernul protestează în fața Palatului Cotroceni, pentru a paisprezecea zi consecutiv, cerând demisia președintelui Iohannis.
Protestatarii huiduie și scandează ”Demisia”, ”DNA fără cucuvea” și “Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm”.
Recordul de participanți la manifestația de la Palatul Cotroceni a fost în prima zi de proteste, din 5 februarie, când au ieșit în stradă peste 2.000 de oameni.