București - Chișinău, transferuri bănești în condiții avantajoase

  • 30 Martie 2015 13:36
București - Chișinău, transferuri bănești în condiții avantajoase

Un acord privind transferurile electronice de bani a fost semnat astăzi la Chișinău între serviciul poștal al Republicii Moldova și cel al României.

Prin acest sistem, cetățenii vor putea transfera sume de până la 1000 de euro cu un comision unic în valoare de 5 euro, în condiții mai avantajoase decât cele de pe actuala piață a transferurilor.

Transferurile vor putea fi efectuate de la orice oficiu poștal din Republica Moldova sau România, în ambele direcții, iar banii vor putea fi ridicați în decursul a 24 de ore. Banii vor putea fi transferați în lei moldovenești sau românești, sau în euro, a declarat directorul întreprinderii ”Poșta Moldovei”, Serghei Nastas.

”Cu buletinul de identitate trimite banii în orice oficiu poștal, iar informația vine automat. Noi înștiințăm persoana prin intermediul telefonului mobil, SMS”, potrivit Serghei Nastas.

Principalii beneficiari ai acestui sistem de transferuri ar putea fi studenții din Republica Moldova care învață la universitățile din România, consideră directorul companiei ”Poșta Română”, Alexandru Petrescu.

”Este esențial ca cele două companii să faciliteze legătura cetățenilor români și moldoveni cu familiile lor, indiferent de pe ce mal al Prutului privim. Lansăm astăzi un produs accesibil și extrem de competitiv într-o piață cu o ofertă din ce în ce mai diversă”, a menționat Alexandru Petrescu.

Tariful de 5 euro la 1000 de euro transferați este unul promoțional și ar putea crește după 3 luni de activitate a noului serviciu, au mai subliniat oficialii. Un acord similar a fost semnat de Poșta Moldovei cu serviciul poștal din Italia în luna octombrie a anului trecut, prin intermediul cărui au fost transferați până în prezent 1,8 milioane de euro.

De la 1 aprilie, tariful pentru transferuri între Italia și Republica Moldova va crește cu 2 euro și va fi de 7 euro pentru transferul a 1000 de euro, au mai anunțat oficialii de la ”Poșta Moldovei”. Totodată, este negociată semnarea unui acord de transferuri bănești și cu Spania.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău