Brexit-ul ar putea avea consecințe negative pentru cetățenii Republicii Moldova care lucrează în Marea Britanie
-
19 Ianuarie 2017 08:16
Brexit-ul ar putea avea consecințe negative pentru cetățenii moldoveni care lucrează în Marea Britanie, după ce premierul Theresa May a confirmat că Londra se pregătește de un ”divorț dur” de blocul comunitar.
Acest scenariu prevede, de asemenea, excluderea țării din uniunea vamală și din înțelegerile privind Zona Schengen, scrie publicația Economist, preluată de mold-street.com.
Dreptul la muncă ar putea să fie retras după anul 2019, când Londra vrea să finalizeze procedurile de sistare a calității de membru al UE, fapt care va afecta mai ales persoanele cu pașapoarte din afara UE.
Oficialitățile din Londra au dat de înțeles că vor limita imigrarea muncitorilor necalificați. Potrivit ziarului Financial Times, cel mai probabil că Londra va introduce un sistem bazat pe puncte pentru persoanele din afară care doresc să trăiască și să muncească în Regatul Unit, similar celui care îl are Canada sau Australia.
Datele oficiale din anul 2015, citate de BBC, arată că în Marea Britanie locuiesc permanent cel puțin 223.000 de cetățeni români, inclusiv persoane originare din Republica Moldova. Nu exista informații statistice exacte privind numărul cetățenilor moldoveni stabiliți în regat, deoarece aceștia preferă să imigreze cu pașapoarte românești, care le permit să lucreze legal și le oferă o integrare mai ușoară în comunitățile locale.