Brexit |Theresa May se deplasează la Strasbourg în încercarea de a debloca negocierile cu UE

  • 11 Martie 2019 19:32
Brexit |Theresa May se deplasează la Strasbourg în încercarea de a debloca negocierile cu UE

Parlamentul britanic urmează să se pronunțe mâine, 12 martie, în mod repetat, asupra acordului propus pentru Brexit, dezbatere care s-ar putea solda cu o nouă înfrângere pentru guvernul Theresei May, transmite BBC.

Premierul britanic se va deplasa în această seară la Strasbourg, în încercarea de a depăși impasul în care se află negocierile privind ieșirea Londrei din Uniunea Europeană, relatează Reuters. Discuțiile se vor axa pe așa-numita ”plasă de siguranță” referitoare la frontiera irlandeză, care ar menține Regatul Unit într-o uniune vamală cu UE și prevede o aliniere mai fermă privind normele UE pentru Irlanda de Nord.

Numeroși parlamentari britanici consideră această măsură drept ''o capcană'' ce i-ar menține sub umbrela UE în pofida Brexit-ului și cer o limită în timp sau garanția că vor putea să iasă în mod unilateral.

La rândul său, UE refuză să renegocieze această măsură, dar promite că va face tot posibilul pentru a negocia după Brexit o viitoare relație comercială cu Londra care va face inutile controalele la frontiera irlandeză și ar anula ”plasa de siguranță”, transmite Agerpres.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ploaie ușoară
Umiditate:76 %
Vint:2,06 m/s
Mon
9
Tue
9
Wed
11
Thu
12
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău