Brexit | Theresa May promite impozite mai mici decât în China după ieșirea Marii Britanii din UE
-
29 Septembrie 2018 19:52
Premierul britanic Theresa May promite companiilor britanice cele mai mici impozite după Brexit față de țările membre ale G20. Printre acestea se află țări cu un regim fiscal avantajos precum China, Turcia, India, Indonezia sau țări ale Americii de Sud.
„Indiferent de întreprinderea dumneavoastră, a investi în Regatul Unit după Brexit vă va oferi cea mai mică rată a impozitului pe companii din G20. Regatul Unit post-Brexit va fi fără echivoc un Regat Unit pro-întreprindere”, a spus Theresa May în discursul său din cadrul unei conferințe pe teme financiare organizate de Bloomberg.
Ea a confirmat astfel angajamentul inclus în programul Partidului Conservator care vizează reducerea, până în 2020, a ratei impozitului pe companii la 17%, față de 19% în prezent.
Promisiunile șefei executivului britanic privind companiile au fost criticate de liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn, care a pronunțat aproape simultan un discurs la încheierea congresului de la Liverpool (nord-vestul Angliei) al Partidului Laburist.
„Este vorba de profituri pentru un număr mic de persoane, plătite de majoritatea oamenilor, o strategie de a stimula investițiile care deja a eșuat”, a estimat Corbyn.
Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles privind viitoarele relații, iar unii parlamentari britanici susțin ideea organizării unui nou referendum de tipul celui desfășurat în iunie 2016, când o majoritate a electoratului britanic s-a pronunțat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană.
Mai mulți oficiali UE susțin că un acord cu Londra încheiat în decembrie acest an sau chiar în luna ianuarie 2019 ar lăsa aproximativ suficient timp pentru a fi ratificat de parlamentele britanic și din statele UE, notează Digi24.