Brexit | Planurile Marii Britanii nu vor fi afectate prea mult de decizia Curții Supreme
-
24 Ianuarie 2017 13:52
Premierul britanic Theresa May va putea merge mai departe cu planurile de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană în ciuda deciziei Curții Supreme de a obliga guvernul să ceară acordul Parlamentului pentru declanșarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, scrie Reuters într-o analiză publicată marți.
Mai mult, sunt șanse mari ca Articolul 50 să fie declanșat înainte de sfârșitul lui martie, așa cum își dorește premierul Theresa May.
Chiar dacă judecătorii celei mai înalte autorități judecătorești din Marea Britanie au decis că parlamentul trebuie să își dea consimțământul cu privire la începerea negocierilor de doi pentru Brexit, acest lucru nu va duce la întârzieri majore, ala cum și-ar dori unii investitori sau suporteri ai UE.
Motivul este că opoziția britanică este divizată.
"Nu vom bloca Articolul 50", a afirmat săptămâna trecută liderul laburist Jeremy Corbin care a făcut campanie împotriva Brexitului. "Tuturor deputaților laburiști li se va cere să voteze în acest fel săptămâna viitoare, sau oricând va avea loc acest vot."
Nu toți colegii lui Corbyn vor vota cum le spune el, însă May ar putea obține voturile de care are nevoie.
Însă ceea ce ar putea facilita decizia Curții Supreme este să fie evitat un Brexit dur, care pune limitarea imigrației deasupra accesului la piața unică. În acest fel membrii parlamentului vor avea mai mult control asupra procesului de negociere și asupra acordului final.
Miniștri din cabinetul conservator al lui May care se așteptau să piardă procesul au venit deja cu opțiuni, inclusiv un proiect legislativ scurt care ar putea fi trimis imediat Camerei Comunelor.
Deși înainte de referendumul din iunie marea majoritatea a parlamentarilor din camera inferioară își doreau ca Marea Britanie să rămână în UE, cei mai mulți, mai ales cei din Anglia și Țara Galilor, spun acum că vor vota pentru declanșarea negocierilor.
Parlamentarii au susținut într-un vot fără caracter obligatoriu propunerea lui May în decembrie 2016 de a începe negocierile înainte de începutul lui aprilie.
Laburiștii, însă, au o problemă însă cu electoratul lor, format mai ales din clasa muncitoare, care au votat pentru părăsirea UE și care au fost atrași de partide eurosceptice în ultimii ani.
Deși nu va bloca Brexitul, Corbyn, el însuși un critic al UE timp de mulți ani, a spus că va lupta ca Marea Britanie să aibă acces la piața liberă, respectând condiția unui management rezonabil al migrației.
Laburiștii ar putea încerca amendarea oricărui proiect legislativ cu ajutorul mai multor conservatori care se opun unui Brexit dur și alte partide mai mici precum Naționaliștii Scoțieni sau Liberal-democrații.
Cea mai mare amenințare vine din partea camerei superioare a Parlamentului, Camera Lorzilor, unde majoritatea parlamentarilor se opun Brexitului și care nu depind de electorat.
Dacă membrii Camerei Lorzilor votează împotriva declanșării negocierilor, planurile pentru Brexit ale guvernului May ar putea fi afectate drastic.
Însă May este încrezătoare că Parlamentul va fi de partea guvernului pentru că membrii Camerei Lorzilor nu ar risca declanșarea unei crize constituționale pe motiv că membrii nealeși ai unei camere a Parlamentului s-ar opune voinței alegătorilor, exprimată prin referendum.