Brexit: Mai sunt încă 'probleme de soluționat' între Regatul Unit și UE (Dublin și Londra)
-
16 Octombrie 2019 15:41
Mai erau încă 'probleme de soluționat' miercuri între Marea Britanie și Uniunea Europeană pentru a se ajunge la un acord asupra Brexitului, în ajunul unui summit european crucial și cu două săptămâni înainte de separare, au recunoscut guvernele irlandez și britanic, informează AFP, preluat de Agerpres.
'Sunt convins că toate părțile vor în mod serios să ajungă la un acord până la sfârșitul lunii', data prevăzută pentru ieșirea Regatului Unit din UE, a declarat premierul irlandez Leo Varadkar în fața presei de la Dublin. 'Există o cale spre un posibil acord, dar rămân numeroase probleme de rezolvat', a adăugat el.
'Este cert că mai sunt probleme de rezolvat', a reacționat la Londra purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson, apreciind drept 'constructive' negocierile desfășurate marți, până târziu în noapte. 'Există progrese, dar mai sunt încă multe de făcut', a adăugat el.
După o lungă rundă de negocieri până la miezul nopții, discuțiile au fost reluate miercuri dimineață la Bruxelles în încercarea de a se ajunge la un acord și de a se evita un 'no deal' potențial catastrofal din punct de vedere economic.
Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, urma să prezinte un punct de vedere miercuri la prânz ambasadorilor din Cele 27 de state ale blocului comunitar, în ajunul unui summit, teoretic ultimul, înaintea retragerii Regatului Unit din UE programate la 31 octombrie.
Boris Johnson a venit la putere la sfârșitul lunii iulie cu promisiunea de a realiza Brexitul 'cu orice preț' - deja amânat de două ori - la această dată, chiar și fără un acord. Dar o lege votată recent de către parlament îl constrânge să ceară europenilor o amânare în lipsa unui acord până sâmbătă, a doua zi după summitul european, care va avea loc pe 17 și 18 octombrie.
În fața unei comisii parlamentare, ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, a confirmat, miercuri dimineață, că guvernul va respecta această lege. 'Dar este important că vom ieși la 31 octombrie', a declarat el. 'Toate eforturile guvernului sunt concentrate' pe obținerea unui acord, a asigurat ministrul britanic pentru Brexit. 'Există o dorință comună de a se ajunge la un acord', a insistat acesta.