Brexit:Boris Johnson respinge orice nouă amânare a Brexitului, considerând că ''amânarea înseamnă înfrângere''
-
12 Iunie 2019 19:45
Fostul ministru britanic de externe Boris Johnson și-a lansat miercuri candidatura pentru a-i succede premierului demisionar Theresa May la conducerea Partidului Conservator și a guvernului, el insistând că Regatul Unit ''trebuie să iasă din UE pe 31 octombrie'' și a criticat amânarea Brexitului pe care a echivalat-o cu o înfrângere, potrivit agențiilor Reuters și EFE, preluat de Agerpres.
După trei ani de la referendumul privind retragerea din UE și ''două date limită pierdute'' - amânările Brexitului din martie și aprilie - populația britanică se simte ''dezamăgită'' și chiar ''exasperată'' de incapacitatea politicienilor de a pune în practică retragerea din blocul comunitar, a spus Johnson în fața unei săli arhipline în cartierul londonez Westminster.
''Amânarea înseamnă înfrângere, amânarea înseamnă ruină (...) Cu fiecare săptămână și lună care trec fără să ne îndeplinim promisiunea, mă tem că ne vom aliena și mai mult nu doar susținătorii noștri naturali, trimițându-i în brațele partidelor adverse, ci și pe oricine crede că politicienii trebuie să-și realizeze promisiunile'', a adăugat Johnson, un susținător ferm al ieșirii din UE și care consideră că nu trebuie evitat cu orice preț un ''Brexit dur'', respectiv un Brexit fără acord (''no-deal''), după ce înțelegerea convenită de Theresa May cu europenii a fost respinsă de trei ori în legislativul britanic.
''Dați-mi voie să fiu clar: Eu nu doresc un no-deal. Nu cred că în final se va întâmpla așa ceva, dar pregătirea temeinică și serioasă pentru un no-deal este o chestiune de responsabilitate. Este surprinzător că unii pot sugera să ne lipsim de un instrument atât de vital în negociere'', a explicat Boris Johnson.
În opinia sa, alegătorii britanici se vor simți ''ușurați'' dacă în final se va realiza Brexitul, pentru că acest lucru va face posibil ca de atunci înainte guvernul să se concentreze pe alte probleme importante pentru Regatul Unit.
Boris Johnson concurează cu încă nouă politicieni consevatori într-o cursă al cărei deznodământ va fi cunoscut în a doua jumătate a lunii iulie în urma unui proces complex cu mai multe runde de vot în interiorul partidului. Fost ministru de externe în cabinetul Theresei May, Boris Johnson a demisionat din acest post în iulie 2018, criticând ceea ce considera a fi o abordare prea conciliantă a șefei guvernului în negocierile cu UE.
Sursa:Agerpres