Braconieri amendați de inspectorii mediului

  • 12 Ianuarie 2022 10:38
Braconieri amendați de inspectorii mediului

La data de 09 ianuarie 2022, echipa operativă a Direcției control resurse cinegetice și piscicole din cadrul Aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), divizată în două grupe, a efectuat o razie în vederea contracarării braconajului cinegetic, piscicol și depistării cazurilor de încălcare a legislației cu privire la protecția mediului în raioanele de centru și nord ale R. Moldova, scrie echipa.md.

Urmare a inspectării și verificării activităților de vânătoare și pescuit s-au întocmit șase procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 6 600,0 lei. A fost ridicată în calitate de corp delict, o armă de vânătoare deținută ilegal și cinci cartușe aferente.

În fondul productiv de vânătoare amplasat în sectorul extravilan al Primăriei Cucioaia, raionul Telenești, în jurul orelor 1300, inspectorii de mediu au depistat un locuitor al acestui sat, care în lipsa actelor permisive, intenționa să vâneze specii din fauna sălbatică, cu o armă de vânătoare deținută ilegal.

Pe numele persoanei delincvente pentru încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea și protecția fondului cinegetic, în temeiul art. 128 alin. (2) al Codului contravențional, s-a întocmit proces-verbal contravențional, care ulterior a fost remis în instanța judiciară cu propunerea sancționării pentru braconaj, cu amendă în mărime de 60 u. c. (3 000,0 lei), cu confiscarea armei și a munițiilor.

În aceiași zi, altor două persoane, care transportau produse lemnoase în lipsa actelor legale de proveniență, li s-au întocmit procese-verbale în baza art. 142 alin. (2) Cod Contravențional, fiind sancționate cu amenzi a câte 900,0 lei.

În cadrul verificărilor efectuate, în preajma or. Criuleni au fost depistați și documentați doi locuitori ai capitalei, care practicau pescuitul în fluviul Nistru în lipsa permisului de pescuit, fapte pentru care ambii s-au ales cu amenzi aplicate a câte 12 u.c. (600,0 lei).

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:3,09 m/s
Wed
12
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău