Boxerul Jo Jo Dan a fost învins de britanicul Kell Brook

  • 29 Martie 2015 12:46
Boxerul Jo Jo Dan a fost învins de britanicul Kell Brook

Boxerul român Jo Jo Dan a fost învins prin KO tehnic de britanicul Kell Brook, deținătorul titlului, la Sheffield, în Anglia, într-un meci pentru centura mondială IBF la categoria welter/ semimijlocie (IBF).

Brook și-a apărat cu succes pentru prima oară titlul mondial, într-un meci care a durat doar patru reprize.

În prima rundă, Jo Jo Dan (33 ani) a început în atac, dar Brook a reușit câteva lovituri bune.

Pugilistul român a fost trimis de două ori la podea în repriza a doua, după o lovitură de dreapta și un upercut de dreapta, potrivit Agerpres.

Ionuț Ion, numele real al lui Jo Jo Dan, a rezistat cu greu în runda a treia, iar în repriza a patra a fost din nou trimis în două rânduri la podea. Jo Jo Dan a ajuns cu greu în colțul său, arbitrul de ring, americanul Earl Brown, l-a întrebat dacă mai dorește să continue, iar staff-ul lui Jo Jo Dan a recunoscut victoria britanicului.

Jo Jo Dan a suferit a treia sa înfrângere la profesioniști (primul KO), unde are și 34 de victorii (18 KO).

Brook a realizat a 34-a victorie (23 KO) din tot atâtea meciuri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
35,74
Câțiva nori
Umiditate:35 %
Vint:7,92 m/s
Wed
27
Thu
27
Fri
24
Sat
20
Sun
19
Arhivă Radio Chișinău